Red Bull Racing și Aston Martin au dezvăluit versiunea de pistă a hipercar-ului Valkyrie – AMR Pro. Bolidul are mai multă putere și o greutate mai mică decât varianta „standard”. Urmează să fie construite 25 de AMR Pro, cu termen de livrare 2020, toate exemplarele fiind deja vândute. Varianta de stradă a fiarei se produce în 150 de exemplare.
Planurile de construcție a hipercar-ului au fost afișate de Red Bull Racing și Aston Martin la începutul anului 2016. Directorul tehnic al echipei din Milton Keynes, Adrian Newey, a condus ostilitățile în ceea ce privește creionarea liniilor „bestiei”. Eliberat de constrângerile și considerațiile care trebuie luate în seamă pentru varianta care va apare pe drumuri, Newey s-a axat la Valkyrie AMP Pro pe limitarea greutății, sporirea puterii și a performanței.
Cea mai evidentă diferență față de varianta de șosea este pe caroserie. Toate suprafețele aerodinamice au fost revizuite, inclusiv adăugarea unor aripi mai mari, atât în față cât și în spate.
Motorul V12 de 6.5 l cu peste 1000 cp, gândit în colaborare cu Cosworth va dezvolta și mai multă putere și cuplu datorită recalibrării și renunțării la sistemele de reducere a emisiilor (prezent la varianta de șosea). Încă 130 cp vin de la motorul electric. Sistemul de recuperare a energiei Rimac rămâne neschimbat, dar controlul său va fi reprogramat la AMR Pro.
AMR Pro va dispune de roți cu diametru mai mic decât versiunea rutieră (18 în față și spate), pentru a permite bolidului să ruleze cu anvelope de curse Michelin, realizate conform acelorași specificații ca cele utilizate de autoturismele LMP1 în CWorld Endurance Championship. AMR Pro oferă, de asemenea, frâne carbon-carbon, inspirate din F1, pentru a face față forțelor uriașe pe care Valkyrie le poate dezlănțui.
Performanța lui Valkyrie AMR Pro a fost îmbunătățită prin îndepărtarea oricărei greutăți inutile – sistemul de încălzire, dezaburirea, ecranele interioare. Acestea au fost înlocuite cu elemente mai ușoare, cum ar fi parbrizul din policarbonat, cu sistem de încălzire, precum și geamurile laterale. De asemenea, caroseria este dintr-o fibră de carbon mai ușoară, suspensia este modificată, la fel și sistemul de evacuare (pentru o acustică mai bună).
Emblema de 70 de microni. Viteza maximă – 402 km/h
Un detaliu interesant îl reprezintă emblema Aston Martin. Aceasta are o grosime de doar 70 de microni. Cu alte cuvine, cu 30% mai subțire decât un fir de păr uman! Piesa din aluminiu, creată printr-un proces chimic special de gravare, este cu 99.4% mai ușoară decât emblemele normale de la automobilele Aston Martin.
Rezultatele acestor modificări sunt pe măsură: se preconizează o viteză maximă de 402 km/h, capacitatea de a menține forțe în viraje mai mari de 3.3 g și decelerare de peste 3.5 g.
Proprietarii Valkyrie AMR Pro vor avea acces la aceleași facilități ca și piloții din F1. Astfel, ei vor putea să efectueze ore pe simulator, să fie instructați de personalul Aston Martin Red Bull Racing și să beneficieze de un program de îmbunătățire a capacităților fizice.
„Cu Valkyrie AMR Pro avem libertatea de a crea o evoluție extremă, fără concesii. Elementele de bază ale variantelor de șosea și de pistă sunt comune, dar fiecare aspect la AMR Pro – aerodinamică, șasiu, propulsie, greutate – a fost optimizat pentru a extinde semnificativ performanța”, a explicat Newey.
„Valkyrie a fost întotdeauna despre împingerea limitelor la maxim, despre redefinirea posibilităților. Varianta de șosea va stabili noi repere pentru performanță, inginerie și tehnologie. Iar AMR Pro este încă un pas înainte”, a spus directorul executiv Aston Martin, Adny Palmer.
Foto: Red Bull Racing, Aston Martin



























