Noul sistem de calificare este atât de groaznic, încât șefii echipelor din F1 au anunțat că se vor întâlni mâine de dimineață, pentru a discuta ce măsuri se pot lua. Șeful F1, Bernie Ecclestone, a confirmat că este posibil ca formatul să fie modificat, cu începere din Bahrain. El a pus în cârca FIA noul sistem, chiar dacă Bernie și conducerea federației doreau, inițial, varianta grilei inverse.
Christian Horner, directorul Red Bull, a cerut iertare fanilor F1 pentru ceea ce s-a întâmplat pe Albert park. „Trebuie să ne cerem iertare. Ideea în sine e bună, dar aplicarea ei nu funcționează. Am greșit, trebuie să schimbăm. Poate ar trebui să trecem, din nou, la vechiul format”, a spus Horner.
Gunther Steiner, directorul sportiv de la Haas, este de părere că trebuie revenit la vechiul format, în întregime. „Nu trebuie să ne grăbim și să facem din nou greșeli. Trebuie să facem acest sport mai bun, mai atractiv”, a comentat italianul.
Poziția directorului de la Williams, Pat Symonds, este critică, dar conține și elemente constructive. „Cred că am văzut doar o calificare. Și am văzut ce nu merge. Ce este greșit. Problema este în acele ultime minute din a treia sesiune, când pe circuit era liniște, în loc ca piloții să lupte pentru primele pozișii la start. Personal, aș menține formatul cu eliminări în primele două părți ale calificărilor, dar trebuie să gândim o formulă de îmbunătățire a S3. Putem întoarce, pentru această parte, vechiul format”, a declarat acesta.
Tot la modificarea părții a treia a calificărilor s-au referit Otmar Szafnauer, Force India, Toto Wolff (Mercedes) și Cyril Abiteboul, de la Renault, care a subliniat faptul că „nu trebuie să ne grăbim. Este clar că S3 nu funcționează. Au fost voci care au spus că acest lucru se va întâmpla. Putem mixa cele tipurile de calificări. Primele două sesiuni au fost interesante. Până în Bahrain trebuie să schimbăm ceva, mai ales în S3.”




















