Lewis Hamilton a câștigat calificările pentru Marele Premiu al Chinei. Pe Shanghai International, pilotul celor de la Mercedes a reușit să-l devanseze pe învingătorul din Australia, Sebastian Vettel, cu 0.184 sec. La rândul său germanul de la Ferrari a fost cu 0.001 sec (5.9 cm) mai rapid decât Valtteri Bottas. Linia a doua este „finlandeză” – lângă Bittas urmează să ia startul Kimi Raikkonen (probleme cu aderența în segmentul decisiv al calificărilor).
Pentru Hamilton este al șaselea pole consecutiv, seria începând în SUA, la Austin. Recordul aparține lui Ayrton Senna – 8 starturi din prima poziție (1988 – 1989). De asemenea, este al 75-lea pole pentru Mercedes.
„Turul de pole nu a fost cel mai bun, din cauza temepraturii pneurilor. Mâine o să fie o zi grea, mai ales dacă plouă. Nu am condus mult acest bolid pe ploaie și o să fie interesant. Ferrari dispune de o mașină foarte bună, indiferent de condiții”, a explicat Hamilton.
„Am apăsat frâna puțin mai devreme în ultimul viraj, cred că acolo am pierdut ceva timp. Sunt mulțumit, totuși de rezultat, mâine e o altă zi”, a spus Vettel.
Este important de subliniat că în primul segment al calificăriloe doar Vettel și Raikkonen au folosit pneuri soft, toți ceilalți ieșind pe super-soft (pneul care urmează să fie pe mașinile tuturor celor din top 10 la start). A treia linie este formată din Daniel Ricciardo și Felipe Massa. Aceștia sunt urmați de Nicko Hulkenberg și Sergio Perez, iar top 10 este încheiat de Daniil Kvyat și Lance Stroll.
Segmentul 2 al calificărilor a fost liniștit, cu un Fernando Alonso pe 13, felicitat din garajul McLaren, după ce spaniolul apreciase că a tras „ca un animal, dar mașina poate doar atât”. Puțin mai târziu Alonso a apreciat locul de la start ca fiind „un cadou divin”.
Prim parte a avut cteva momente intreresante. Romain Grosjean s-a învârtit în ultimul viraj, exact în fața lui Hamilton. Francezul celor de la Haas a ținut bolidul destul de bine, scâpând doar cu o pană.

Nu același lucru s-a întâmplat în finalul segmentului, atunci când Antonio Giovanazzi a lovit serios bolidul Sauber C36. Italianul a atins virbatorul de la ieșire din ultimul viraj, a pierdut spatele, lovind mașina în zidul de protecție.
A fost o calificare catastrofală pentru Max Verstappen. Olandezul celor de la Red Bull s-a plâns de probleme la motorul Renault. Inginerii echipei din Milton Keynes au identificat defecțiunea, dar a urmat o chemare a lui Max la cântarul FIA. Asta cu 6 minute înainte de finalul sesiunii. Pe final, Verstappen nu a mai putut face nimic, el fiind „ajutat” și de accidentul lui Giovinazzi. Astfel, pilotul Red Bull va pleca în cursă de pe 19, din fața lui Esteban Ocon.
Foto: Steve Etherington/Mercedes-Benz Grand Prix Ltd.

China Shanghai International Calificări Rezultate

Pilot Echipă Q1 Q2 Q3 Dif. Q3 Tururi
1. Lewis Hamilton Mercedes 1:33.333 1:32.406 1:31.678 13
2. Sebastian Vettel Ferrari 1:33.078 1:32.391 1:31.864 +0.186 15
3. Valtteri Bottas Mercedes 1:33.684 1:32.552 1:31.865 +0.187 14
4. Kimi Raikkonen Ferrari 1:33.341 1:32.181 1:32.140 +0.462 15
5. Daniel Ricciardo Red Bull 1:34.041 1:33.546 1:33.033 +1.355 12
6. Felipe Massa Williams 1:34.205 1:33.759 1:33.507 +1.829 14
7. Nico Hulkenberg Renault 1:34.453 1:33.636 1:33.580 +1.902 16
8. Sergio Perez Force India 1:34.657 1:33.920 1:33.706 +2.028 15
9. Daniil Kvyat Toro Rosso 1:34.440 1:34.034 1:33.719 +2.041 17
10. Lance Stroll Williams 1:33.986 1:34.090 1:34.220 +2.542 18
11. Carlos Sainz Toro Rosso 1:34.567 1:34.150 11
12. Kevin Magnussen Haas 1:34.942 1:34.164 12
13. Fernando Alonso McLaren 1:34.499 1:34.372 11
14. Marcus Ericsson Sauber 1:34.892 1:35.046 15
15. Antonio Giovinazzi Sauber 1:34.963 8
16. Stoffel Vandoorne McLaren 1:35.023 6
17. Romain Grosjean Haas 1:35.223 6
18. Jolyon Palmer Renault 1:35.279 6
19. Max Verstappen Red Bull 1:35.433 7
20. Esteban Ocon Force India 1:35.496 8