Boss-ul Force India, Vijay Mallya, este de părere că cei care au pus la îndoială capacitatea echipei sale de a concura la un nivel înalt în Formula 1 își pot „mânca cuvintele”. Asta după ce Force India a terminat pe locul 4 în campionatul constructorilor.
Echipa din Silverstone are unul dintre cele mai mici bugete din F1. Conform datelor, Force India a avut, în 2017, un buget de 145 milioane euro. Al 7-lea! Lider este Mercedes cu 498 milioane, urmat de Ferrari – 474, McLaren – 450 și Red Bull – 430. Vin apoi Renault – 271 și Williams – 189, iar în spatele celor de la Force India sunt doar Toro Rosso – 125, Haas – 118 și Sauber – 91.
„Am realizat totul printr-un program de dezvoltare respectat cu strictețe, prin menținerea relației dintre piloții Sergio Perez și Esteban Ocon în limitele dorite de echipă. Știu că erau mulți sceptici și îi sfătuiesc acum să-și mănânce propriile cuvinte. Sunt mândru de ceea ce am realizat. Și vreau să le mulțumesc personal celor care au făcut posibil acest loc patru: Otmar Szafnauer (șeful operațional), Andy Green (director tehnic), Tom McCullogh (inginer șef), Andy Stevenson (director sportiv). Am o echipă de oameni extraordinari, prin venele lor curge pasiunea pentru curse. Niciodată nu ne dăm bătuți! Obiectivul nostru pentru 2018 este să repetăm reușita din acest an. O să fie greu sp realizăm mai mult, trebuie să fim realiști”, a spus Mallya.
Șeful echipei, Bob Fernely a adăugat că fiabilitatea bolidului a fost elementul cheie în realizarea rezultatului, neașteptat pentru multă lume. „Trebuie să ne gândim că suntem pe locul doi, după Mercedes din acest punct de vedere (Valtteri Bottas are un abandon – în Spania, în timp ce piloții Force India au 2 – Perez în Baku, Ocon – la Interlagos). Iar aici nu este vorba doar despre fiabilitatea unității de putere, ci și despre șasiu și modul cum lucrează echipa”, a explicat Fernely.
Foto: Sahara Force India F1 Team