Williams a anunțat data la care va prezenta bolidul pentru sezonul 2018 – 15 februarie. Evenimentul va avea loc la Londra. FW41 este primul bolid Williams proiectat sub îndrumarea directorului tehnic Paddy Lowe, sosit în martie 2017 de la Mercedes. Inginerul a efectuat „modificări substanțiale” în zone cheie.
În 2018, Williams are cel mai tânăr cuplu de piloți – Sergey Sirotkin – 22 de ani, respectiv Lance Stroll – 19 ani, dar dispune de un pilot de dezvoltare experimentat – Robert Kubica (33 ani).
Lowe a explicat că Kubica va avea nevoie să-și câștige dreptul de a fi titular în 2019. Polonezul a testat, în 2017, cu Renault și Williams, acceptân, în cele din urmă rolul de pilot de dezvoltare și rezervă la echipa din Grove.
„Avem încredere în Robert, el a trecut peste accidentarea la braț, are curaj și este extrem de motivat. Știu că își dorește enorm locul de titular. Dar acest drept se câștigă prin multă muncă. L-am ales pe Sirotkin pentru că a avut rezultate foarte bune, s-a înțeles extrem de rapid cu inginerii noștri. Kubica mai are nevoie de timp, iar în 2018 urmează să se implice foarte activ în dezvoltarea bolidului. Ne dorim un Kubica competitiv în curse și acest lucru se poate realiza”, a explicat Lowe.
Foto: Williams Martini Racing