Valtteri Bottas știe ce nu a mers în a doua parte a sezonului 2017. Finlandezul a petrecut prea mult timp analizând problemele, fără să găsească o soluție reală. Lewis Hamilton a câștigat titlul, cu cinci victorii după pauza din august. Bottas a reușit să termine 2017 pole în Brazilia și câștigarea cursei din Abu Dhabi, dar asta a fost o palidă consolare pentru pilot.
„Am avut probleme reale câteva curse după pauza din vară. Mental nu a fost ușor să trec peste asta. Recunosc, am fost puțin confuz. M-am întrebat „ce se întâmplă”? Chiar au existat îndoieli că fac bine ceea ce fac. Când îți dai seama că trebuie să schimbi stilul de pilotaj, să modifici alte diferite elemente, lucrurile pot scăpa de sub control. Și atunci am pierdut prea mult timp analizând ce se întâmplă, am pierdut din modul natural de a fi. Dar am învățat lucruri importante, mai ales de la cursele din Belgia, de pe Sepang și pe Suzuka și știu deja cum să reacționez”, a explicat pilotul Mercedes.
Bottas consideră că punctul forte al lui Hamilton a venit de la experiență, de la cunoașterea echipei. „Din punct de vedere mecanic, mașina nu s-a modificat foarte mult față de anii precedenți, iar lui Lewis i-a fost mai ușor să rezolve problemele apărute. La mine lucrurile au stat diferit: bolidul Mercedes era altceva decât Williams. Așa că au fost multe de învățat, a fost, mai tot timpul, o cursă de recuperare. În 2018 sunt mult mai complet, ne așteaptă un sezon interesant”, a spus Bottas.
Foto: Mercedes Grand Prix Ltd





















