Victoria lui Lewis Hamilton pe Suzuka este un pas, probabil, decisiv, pentru al cincilea său titlu. „A culcat balonul” în terenul advers. Fără drept de apel. Faza tare este că britanicul de la Mercedes a câștigat în Japonia fără mari bătăi de cap. A plecat din pole și a făcut ce știe mai bine: a condus fără greșeală, a mărit diferența față de urmăritorul său (în cazul de față Valtteri Bottas) și a ajuns primul la steagul în carouri.
Matematic, Sebastian Vettel încă mai poate să obțină titlul, dar deficitul de 67 de puncte pare covârșitor, apăsător pentru german și pentru Ferrari. S-a văzut asta încă din ultimele curse, s-a văzut și în calificările de la Suzuka. Iar cursa din Japonia a însemnat încă o confirmare a faptului că Scuderia este în pragul depunerii armelor. Mai sunt patru curse. Teoretic, patru victorii aduc 100 de puncte. Dar crede cineva că Vettel este în stare să câștige de la Austin încolo tot?! Chiar și așa, balanța este în favoarea lui Hamilton, care în perioada asta mai are de câștigat 33 de puncte. Infim pentru calitățile britanicului, infim pentru valoarea bolidului W09. Doar un miracol îl poate ajuta pe Vettel. O prognoză mult mai reală este că numele campionului mondial din 2018 se va decide în SUA…
Revenind la cursa de la Suzuka… Vettel a câștigat o poziție încă dinaintea startului, Eteban Ocon fiind penalizat cu trei locuri pe grilă. A trecut, în doar un tur de Pierre Gasly, Brendon Hartley și Romain Grosjean. Și a ajuns în spatele coechipierului său, Kimi Raikkonen, acesta fiind în luptă cu Max Verstappen. E, de aici s-a rupt filmul! Piloții Ferrari au decis că atacul rapid este singura soluție. Este corect, ei poate pierdeau timp în spatele olandezului de la Red Bull. Dar de Verstappen se trece greu, el își apără dur poziția. În șicana de dinaintea ultimului viraj Verstappen a frânat târziu. A revenit pe circuit, obturându-l, clar și incorect, pe Raikkonen. Finlandezul a trebuit să iasă în afara circuitului pentru a evita un contact mai dur (pneurile celor două mașini s-au atins). Verstappen a primit 5 secunde penalizare, decizie ireproșabilă a comisarilor. Raikkonen a fost depășit de Vettel. După ce mașina de siguranță, apărută din cauza penei lui Kevin Magnussen (lovit din spate de Charles Leclerc), s-a retras, germanul a decis că trece de Red Bull în Spoon. Verstappen a închis virajul, atât cât permite regulamentul. Cei doi bolizi s-au atins, au ieșit în decor, SF71H al lui Vettel s-a învârtit, în timp ce RB14 al lui Verstappen a revenit în fața lui… Raikkonen. Vettel a revenit… ultimul. Și a depășit cam tot ce s-a putut, pentru a termina la final pe 6, la peste un minut în urma lui Hamilton.
Pe podium au urcat Bottas și Verstappen. Finlandezul a avut ceva probleme de blistering la pneul stânga spate, a greșit la intrarea în șicană, fiind pus sub presiune, pe final, de olandez. Care a primit acceptul de a folosi la maximum motorul Renault. Fără prea multe șanse de a-depăși pe finlandez…
A urmat Daniel Ricciardo. Plecat de pe 15! Dar cu un prim stint senzațional, pe pneuri soft. Australianul a reușit să trecă de Raikkonen la oprirea la boxă, fiind, la un moment dat, foarte aproape de Verstappen. Pneurile medium însă nu l-au ajutat foarte mult, mai ales că Max avea soft.
Raikkonen a terminat în fața lui Vettel, la 19 sec. Ferrari a ales să nu-l cheme pe finlandez la boxe pentru a-i oferi germanului încă două puncte. O decizie stranie, dar lipsa de reacție este deja un caz cronic la echipa din Maranello.
Sergio Perez a obținut a 7-a poziție, după un prim stint mai scurt. După mexicanul de la Haas au fost Romain Grosjean și Ocon. Iar Carlos Sainz a luat ultimul punct, după ce a trecut pe final de Pierre Gasly. Toro Rosso nu a reușit să ia puncte, după ce piloții echipei au luat startul de pe 6 (Brendon Hartley) și 7 (Gasly).

Japonia Suzuka Cursa, 53 tururi Rezultate

1 Lewis Hamilton Mercedes 1.27:17.062
2 Valtteri Bottas Mercedes +12.919 sec
3 Max Verstappen Red Bull +14.295 sec
4 Daniel Ricciardo Red Bull +19.495 sec
5 Kimi Raikkonen Ferrari +50.998 sec
6 Sebastian Vettel Ferrari +1:09.873 min
7 Sergio Perez Racing Point Force India +1:19.379 min
8 Romain Grosjean Haas +1:27.198 min
9 Esteban Ocon Racing Point Force India +1:28.055 min
10 Carlos Sainz Renault +1 tur
11 Pierre Gasly Toro Rosso +1 tur
12 Marcus Ericsson Sauber +1 tur
13 Brendon Hartley Toro Rosso +1 tur
14 Fernando Alonso McLaren +1 tur
15 Stoffel Vandoorne McLaren +1 tur
16 Sergey Sirotkin Williams +1 tur
17 Lance Stroll Williams +1 tur

Abandonuri

Charles Leclerc Sauber 38
Nico Hulkenberg Renault 37
Kevin Magnussen Haas 8

Cel mai rapid tur

Sebastian Vettel Ferrari 53 1:32.318 (226.447 km/h)

Clasamente

Piloți

1 Lewis Hamilton 331
2 Sebastian Vettel 264
3 Valtteri Bottas 207
4 Kimi Raikkonen 196
5 Max Verstappen 173
6 Daniel Ricciardo 146
7 Sergio Perez 53
8 Kevin Magnussen 53
9 Nico Hulkenberg 53
10 Fernando Alonso 50
11 Esteban Ocon 49
12 Carlos Sainz 39
13 Romain Grosjean 31
14 Pierre Gasly 28
15 Charles Leclerc 21
16 Stoffel Vandoorne 8
17 Lance Stroll 6
18 Marcus Ericsson 6
19 Brendon Hartley 2
20 Sergey Sirotkin 1

Constructori

1 Mercedes 538
2 Ferrari 460
3 Red Bull 319
4 Renault 92
5 Haas 84
6 McLaren 58
7 Racing Point Force India 43
8 Toro Rosso 30
9 Sauber 27
10 Williams 7

Foto: Paul Ripke/Mercedes AMG Petronas, Pirelli Motorsport, McLaren Racing, Sauber Motorsport AG, Scuderia Toro Rosso, Haas F1 Team, Racing Point Force India F1 Team, Red Bull Racing