Pierre Gasly nu a reușit să ajungă în q3 nici în Bahrain, după ce la Melbourne a părăsit calificările după q1 (este adevărat, după o eroare a echipei). Francezul consideră că nu reușește că piloteze „cum și-ar dori” RB15. Pe Sakhir, lui Gasly i-au lipsit 6 sutimi pentru a ajunge în q3.
„De la începutul weekend-ului mă lupt cu spatele bolidului. Am încercat diverse lucruri, dar comportamentul spatelui nu s-a îmbunătățit”, a spus francezul.
Îm 2018, Gasly a terminat în Bahrain pe locul 4, atunci conducând pentru Toro Rosso. Acum, la start, este în spatele unui pilot Toror Rosso, Alexander Albon.
„Pot spune că nu pot să pilotez cum mi-aș dori. Bolidul este imprevizibil. Uneori intru în viraj și nu se întâmplă nimic rău, dar în următorul viraj pierd spatele. Fără niciun motiv. Am nevoie de ceva timp, de discuții cu inginerii echipei. Să vedem ce putem face, pentru că așa cum este acum nu e ok pentru mine. Cinstit vorbind, am avut această probleme la testele de la Barcelona. Dar nu chiar la fel… Cu un spate nervos, pneurile se supraîncălzesc, iar de aici o degradare mai accentuată. Altfel, cred că Max Verstappen este relativ mulțumit, deși lucrurile sunt departe de a fi perfecte. Eu nu sunt mulțumit pentru că mașină nu face ce-mi doresc, mai ales în apex și la ieșirile din viraje”, a explicat Gasly.
Foto: Mark Thompson/Getty Images





















