Fernando Alonso își dorește un test în NASCAR, deși recunoaște că sunt puține șanse ca în viitor să includă în calendarul său o participare la seriile americane.
„Cu siguranță NASCAR este unul dintre cele mai bune serii din motorsport. Este o serie unică unde tehica de pilotaj este specială – gestionarea traficului, strategia, manevre. Aș avea nevoie de experiență, iar asta ar însemna ani buni. Ceea ce nu prea am la dispoziție. Dar un test în NASCAR ar fi ceva interesant”, a spus pilotul spaniol.
Alonso a recunoscut că a încercat să discute cu Kimi Raikkonen despre NASCAR, dar „este destul de dificil să ai un dialog cu Kimi, indiferent de subiect”.
Pilotul finlandez a participat, în 2011, în seriile Truck și Xfinity, la Charlotte. Iar Raikkonen nu a fost singurul pilot din F1 care a gustat din NASCAR. Jan Pablo Montoya, după despărțirea de F1 în 2006, a trecut în NASCAR, unde a alergat pentru Chip Ganassi. Columbianul are 225 de starturi, câștigând două curse. Și fostul coechipier al lui Alonso la Renault, Nelson Piquet Jr. are 38 de starturi în Xfinity, inclusiv victorie în Road America (2012).
Campionul mondial din 1997, Jacques Villeneuve, s-a mutat în NASCAR prin intermediul seriei Truck în 2007, cea mai bună clasare a canadianului fiind locul 14.
Lewis Hamilton a încercat Chevrolet-ul lui Tony Stewart în 2011, la Watkins Glen, britanicul spunând apoi că „a fost unul dintre cele mai tari lucruri care le-am făcut în afara F1”. Tot teste au efectuat și Jarno Trulli și Mika Salo, cu Michael Waltrip Racing, la New Smyrna Speedway.
Revenind la Alonso, trebuie spus că spaniolul are șanse să participe la cursa de 24 de ore de la Le Mans din 2018, cu Toyota. Spaniolul de la McLaren aleargă la Rolex24 Daytona în acest weekend și se pare că este foarte aproape de a semna un contract pentru participarea la World Ecdurance Championship cu Toyota.
Foto: McLaren Racing