Fernando Alonso va testa primul bolidul McLaren, cu motor Renault, pentru sezon 2018 – MCL33. Asta se va întâmpla pe 26 februarie, pe circuitul Catalunya.
Echipa din Woking a anunțat că spaniolul o să lase locul lui Stoffel Vandoorne în a doua zi. Programul pentru următoarele două zile ale primei sesiuni de teste urmează să fie stabilit mai târziu. McLaren prezintă oficial mașina pe 23 februarie.
Și în 2017, Alonso a fost primul care a urcat în MCL32 (foto), atunci cu motor Honda. Spaniolul a efectuat atunci doar 29 de tururi, dintre care de dimineață doar unul singur. Problema de atunci a fost la rezervorul de ulei. Elementul produs de Honda se deplasa în curbe și pe frânare, provocând sincope în nivelul presiunii. Echipa a schimbat unitatea de putere, iar în sesiunea de după prânz Alonso a făcut 28 de tururi. La finalul zilei spaniolul avea un aer abătut, fiind clar preocupat de problema ivită.
Foto: gpraces.ro





















