Lewis Hamilton a fost cel mai rapid pilot în a treia sesiune de antrenamente la Melbourne. Englezul a stabilit timpul în prima parte a sesiunii, atunci când majoritatea piloților încă conduceau cu medium (cu excepția lui Jenson Button, care a pus soft foarte devreme). Hamilton a făcut diferite modificări la suspensia față.
Rezultatul lui Hamilton a fost mai bun cu 0.696 sec decât timpul realizat de Sebastian Vettel cu Ferrari, iar Rosberg a rămas la aproape o secundă în spate. Piloții Williams, Valtteri Bottas și Felipe Massa au dat următorii timpi.
Red Bull a avut o sesiune destul de tensionată. Daniil Kvyat a ieșit pe iarbă, în apropierea intrării în zona boxelor, după o problemă cu motorul. Inginerii Renault au confirmat faptul că este vorba de un senzor. Ieri, Red Bull deja a schimbat motorul pe mașina lui Daniel Ricciardo. Australianul nu s-a simțit deloc comfortabil în bolid, mesajul lui către ingineri fiind „foarte greu de condus”, iar puțin mai târziu chiar a oprit la ieșirea din pitlane. Șefii Red Bull sunt din ce în ce mai nemulțumiți de Renault. Conform informațiilor din timpul testelor de la Catalunya, cei de la Renault pretindeau că au câștigat 30 CP, apropiindu-se, astfel, de Mercedes și Ferrari. Replica, ironică și extrem de acidă, a venit din partea lui Helmut Marko: „Așa o fi, dar nu cred că sunt disponibili weekend-ul acesta!” De altfel, politica Renault este greu înțeleasă de cei de la Red Bull. Renault mai are 12 „puncte de dezvoltare”, în timp ce Ferrari dispune de 10, iar Mercedes – 7, Honda – 9.
Câțiva piloți au tăiat virajul 9, șicana Clark – Maldonado, Ericsson, Hamilton… Lotus însă a confirmat că este vorba de o manevră intenționată.
La McLaren. Kevin Magnussen a obținut un timp mai bun decât Jenson Button. Englezul a fost nemulțumit de comportamentul părții posterioare a monopostului.
Manor nu a ieșit pe circuit nici în această sesiune.
Cu câteva minute înainte de începerea sesiunii s-a clarificat și scandalul Sauber – Giedo Van Der Garde. Olandezul a renunțat la acțiunea juridică împotriva echipei, inclusiv la dorința de a conduce în Marele premiu al Australiei. Sauber și Giedo Van Der Garde au confirmat continuarea dialogului, în scopul găsirii unei soluții acceptabile pentru ambele părți.

Marele Premiu al Australiei
Antrenament 3

Pilot Echipă Timp Diferență Tururi
  1. Lewis Hamilton Mercedes 1:27.867 11
  2. Sebastian Vettel Ferrari 1:28.563 0.696 13
  3. Nico Rosberg Mercedes 1:28.821 0.954 14
  4. Valtteri Bottas Williams Mercedes 1:28.912 1.045 14
  5. Felipe Massa Williams Mercedes 1:28.988 1.121 18
  6. Kimi Raikkonen Ferrari 1:29.017 1.150 13
  7. Romain Grosjean Lotus Mercedes 1:29.481 1.614 12
  8. Pastor Maldonado Lotus Mercedes 1:29.864 1.997 15
  9. Carlos Sainz jr. Toro Rosso Renault 1:29.869 2.002 19
10. Felipe Nasr Sauber Ferrari 1:29.934 2.067 24
11. Max Verstappen Toro Rosso Renault 1:29.952 2.085 16
12. Marcus Ericsson Sauber Ferrari 1:30.613 2.746 21
13. Nico Hulkenberg Force India Mercedes 1:30.741 2.874 14
14. Sergio Perez Force India Mercedes 1:30.993 3.126 17
15. Daniel Ricciardo Red Bull Renault 1:31.185 3.318 10
16. Kevin Magnussen McLaren Honda 1:31.391 3.524 14
17. Jenson Button McLaren Honda 1:31.666 3.799 13
18. Daniil Kvyat Red Bull renault 1:32.830 4.063   6