Formula 1 este privită ca state of the art, ca un domeniu în care inovațiile, tenica și realizarea elementelor sunt la cel mai înalt nivel. Întotdeaună însă trebuie cunoscută istoria, iar Concursul de Eleganţă de la Sinaia, organizat pe 24 iunie la Domeniul Regal Peleş, este unul dintre cele mai speciale evenimente din regiune dedicate automobilelor de epocă. Iubitorii de automobile trebuie neapărat să mergă! Cu siguranță vor simți o strângere de inimă, emoții profunde, vor auzi povești extraordinare despre mașini care, la timpul or erau… state of the art!
Evenimentul de la Sinaia este organizat sub Înaltul Patronaj al M.S. Regele Mihai I al României, beneficiind de un cadrul de excepţie: Domeniul Regal Peleş şi castelul pentru prezentarea şi parada concurenţilor şi Casionul Sinaia pentru festivitatea de premiere.
Concursul de Eleganţă Sinaia a fost organizat pentru prima data de Automobil Clubul Regal Roman (ACRR) în urma cu mai bine de opt decenii, în două ediţii (1934 şi 1935). Retromobil Club România (RCR) a reluat tradiţia organizării evenimentului în parteneriat cu Primăria Oraşului Sinaia şi Muzeul Naţional Peleş. Anul acesta, Concursul de Eleganţă de la Sinaia a fost încadrat ca eveniment de categoria A în calendarul Federaţiei Internaţionale de Automobile de Epocă (FIVA).
Pentru ediţia din 2017 sunt înscrise 32 de automobile în şase categorii, cu reprezentanţi din patru ţări: România, Bulgaria, Ungaria şi Marea Britanie. Printre acestea se află Bentley S1 Special (1957), Ford Mustang Mach 1 (1969), Cadillac Eldorado (1975), Peugeot 404 (1970), Fiat X 1/9 (1982, realizare a desginerului șef de la Bertone, Marcello Gandini, autor și al celebrului Lamborghini Countach), EGO 4/14 (1924, unul din două exemplare existente la nivel mondial, prezentat şi în filmul „Restul e tăcere” semnat de Nae Caranfil), TVR Grantura (1964), Fiat 520 Torpedo (1928), Cadillac Series 90 V16 (1939), Fiat Balilla (1932), Citroen Traction B11 (1954), UNIC L3 Torpedo (1925), Renault 12 TL (1971, aparținând violonistului Remus Azoiței, profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra).
Participarea internaţională BMW Classic înseamnă o flotă importantă de automobile care va marca şi o serie de momente speciale din istoria mărcii. Prima generaţie BMW Seria 7 (E23) aniversează 40 de ani de la lansarea modelului şi întoarcerea BMW în segmentul limuzinelor de lux, BMW Seria 7 750i (E38) marchează 30 de ani de la primul motor V12 german de după cel de-al doilea Război Mondial, iar un model BMW Z1, probabil primul model care circulă pe drumurile din România, aniversează 30 de ani de la relansarea roadsterelor BMW.
Concursul de Eleganţă Sinaia din acest an va fi scena unui alt moment important din istoria mărcii BMW – un model deosebit de special revine în România după ce în 1940 participa la Marele Premiu al oraşului Braşov, la numai câţiva kilometri de Sinaia. Este vorba de legendarul BMW 328 Mille Miglia Roadster, carosat de Touring, unul dintre cele trei modele produse vreodată şi, cu siguranţă, unul dintre cele mai emblematice modele din istoria mărcii.
Pictorul Mitu Adrian Valentin pregatește premii de mare preț pentru fiecare din participanții la Concursul de Eleganță.
Concursul de Eleganţă Sinaia este deschis gratuit publicului larg. În plus, alături de prezentarea oficială a automobilelor de la Castelul Peleş, pasionaţii pot descoperi mai multe detalii şi legende despre maşinile din concurs în două tururi ghidate, începând cu ora 10:00 şi ora 14:00, cu plecare de la Terasa „La tunuri”.
Vor fi distribuite pliante cu lista automobilelor participante şi numerele de concurs ale acestora, precum şi buletine de vot. Publicul va putea vota exemplarul preferat, depunând buletinele de vot în urna din faţa terasei “La tunuri”. Fiecare vizitator poate vota un singur automobil, înscriind în buletinul de vot numărul automobilului preferat (numerele sunt afişate pe fiecare automobil). Pe baza voturilor va fi decernat “Premiul Publicului”.
Informații oferite de BMW Group Romania și Retromobil Club România.
Foto: BMW Group Romania
Progamul evenimentului
| 10:00 – 17:00 | Automobilele sunt prezente pe Domeniul Regal Peleş: Castelul Peleş, Castelul Pelişor, Vila Economat. |
| 10:00, 14:00 | Tururi ghidate de prezentare cu start de la Terasa Tunuri, Vila Economat |
| 12:00 – 13:00 | Prezentarea oficială a automobilelor, Castelul Peleş. |
| 18:00 – 19:00 | Parada automobilelor de epocă şi prezentarea în centrul oraşului. |
| 19:00 – 20:00 | Festivitatea de premiere, Casion Sinaia. |


























