McLaren a început ceva mai bine testele de la Barcelona, dar după aproape trei ore Jenson Button a fost chemat la boxe cu o problemă extrem de neplăcută, care poate afecta programul celor din Woking. Button a făcut, totuși 21 de tururi.
S-a defectat MGU-K din propulsorul Honda. Elementul trebuie modificat. MGU-K este o versiune îmbunătățită a KERS, de conversie a energiei cinetice generate, la frânare, în energie electrică. În accelerație acționează ca un motor care oferă pentru un timp reus un boost de aproximativ 160 cp.
Motorul o să fie schimbat, dar este foarte posibil ca vineri și Fernando Alnoso să aibă aceeași soartă. „La teste se întâmplă astfle de lucruri. Fernando o să conducă mâine, însă trebuie să modificăm designul elementului”q a spus Yasuhisa Arai, șef R&D Honda.
Campionul Lewis Hamilton a coborât din bolidul Mercedes după mai putin de două ore de la începutul testelor. Englezul s-a plâns de febră și durere da cap. Până atunci, Hamilton efectuase 11 tururi.
Lewis a fost înlocuit de pilotul de teste Pascal Wehrlein care dimineață a pilotat Force India VJM07. „Este minunat ca într-o zi să conduci doi bolizi din F1. M-am simțit bine. Abia aștept să pilotez din nou”, a spus pilotul din DTM.
La Mercedes este un caz destul de ciudat. Nici Nico Rosberg nu se simte bine. El nu poate întoarce capul, suferind, cel mai probabil de torticolis (contractură dureroasă a gâtului).
Nico Rosberg de fitness de a participa la a doua zi de pre-sezon de Formula 1 de test din această săptămână la Barcelona este pusă la îndoială din cauza unui nerv prins în gât.
Cel mai bun timp al zilei a fost obținut de pilotul Lotus-Mercedes, Pastor Maldonado, urmat de Kimi Raikkonen (Ferrari) și Daniel Ricciardo (Red Bull).
Ferrari a impresionat, din nou. Timpul lui Kimi Raikkonen este obținut cu pneuri medium, în timp ce Maldonado și Ricciardo – cu soft. De altfel, cei prezenți la Catalunya au observat că traiectoria bolidului condus de finlandez este diferită față de a celorlalți piloți la intrarea în virajul 10, La Caixa – Kimi urcă spatele pe vibratoare și virează mult mai fin și rapid.
Prima zi la Catalunya a avut și trei steaguri roșii. Primele două l-au avut ca „actor principal” pe Maldonado. În ambele cazuri venezueleanul a oprit mașina pe pistă, după probleme cu un senzor de la la sistemul de răcire.
Al treilea a fost puțin după prânz, când Felipe Nasr cu Sauber a intrat în spatele bolidului Williams, pilotat de Susie Wolff, în virajul 5, Seat. Aceasta era în tur de ieșire, a încercat să facă loc brazilianului, care însă nu a înțeles manevra și a intrat în Williams. Din contact, mașina lui Nasr a lovit bariera de cauciucuri și a rămas fără eleronul spate.
| Pilot | Echipă | Timp | Tururi |
| 1. Pastor Maldonado | Lotus-Mercedes | 1:25.011 | 69 |
| 2. Kimi Raikkonen | Ferrari | 1:25.167 | 74 |
| 3. Daniel Ricciardo | Red Bull-Renault | 1:25.547 | 59 |
| 4. Sergio Perez | Force India-Mercedes | 1:26.636 | 34 |
| 5. Felipe Nasr | Sauber-Ferrari | 1:27.307 | 79 |
| 6. Max Verstappen | Tor Rosso-Renault | 1:27.900 | 94 |
| 7. Jenson Button | McLaren-Honda | 1:28.182 | 21 |
| 8. Pascal Wehrlein | Force India-Mercedes | 1:28.329 | 32 |
| 9. Pascal Wehrlein | Mercedes | 1:28.489 | 48 |
| 10. Susie Wolff | Williams-Mercedes | 1:28.906 | 86 |
| 11. Lewis Hamilton | Mercedes | 1:30.429 | 11 |




































