Nico Rosberg a câștigat Marele Premiu al Belgiei, după o cursă electrizată. A fost prima victorie a germanului de la Mercedes pe Spa. Lewis Hamilton a ajuns de pe 21 pe 3, în urma incidentelor de la începutul cursei, capmionul asigurându-și totuși trei unități de putere până la sfârșitul anului. Între cei doi piloți Mercedes a fost Daniel Ricciardo, cu Red Bull. La ceremonia după cursă, înaintea interviurilor, Ricciardo l-a rugat pe Mark Webber să bea șampanie din gheata sa, ceea ce fostul coechipier a și făcut.
O prezență de notat a fost aceea a coechipierilor de la Force India – Nico Hulkenberg și Sergio Perez, care au terminat pe 4, respectiv 5.

Cum s-a ajuns aici? După nebunie. Curată. Așa a fost startul la Spa. În La Source Sebastian Vettel l-a lovit pe Kimi Raikkonen, finlandezul l-a acroșat pe Max Verstappen, o parte din eleronul față al bolidului Red Bull desprinzându-se. Puțin mai în spate, Sergio Perez și Jenson Button au ieșit în decor, preferând să-l ocolească pe Vettel, învârtit în viraj. Ambii au pierdut poziții importante.
Verstappen, care a fost poziționat la start în fața liniei galbene, dar a foat depășit de cele două monoposturi Ferrari, a trecut pe la boxe, pentru a schimba partea din față a bolidului. Raikkoen a ajuns, și el, pe la mecanici, pentru același motiv. Oprirea a dat bătăi de cap mecanicilor Ferrari, din cauza unui mic incendiu la podeaua mașinii.
Carlos Sainz a făcut pană stânga spate. Spaniolul celor de la Toro Rosso a continuat, s-a învârtit în Les Combes, avariind serios bolidul și, implicit, terminând cursa. Apoi Pascal Wehrlein l-a lovit pe Jenson Button pe frânarea înainte de Les Combes, ambii abandonând.
A urmat o scurtă perioadă dSc virtual, imediat urmând un accident înfiorător. Kevin Magnussen s-a învârtit în partea superioară a Eau Rouge și a lovit monopostul Renault, cu spatele, de zidul de protecție din pneuri de dinaintea curbei Raidillon. Danezul a fost dus la spital, după ce controlul la centrul medical de pe pistă a confirmat o tăietură la glezna piciorului stâng.
Pe pistă a ieșit mașina de siguranță, iar directorii cursei au luat decizia aceasta să fie oprită, în turul 9, pentru refacerea sistemului de protecție. Reparațiile au continuat 17 minute. În nebunia de pe pistă și garaje, un mecanic Williams a avut parte de un incident, genunchiul acestuia fiind dislocat.
La restart, ordinea a fost Rosberg, Ricciardo, Hulkenberg, Alonso, Hamilton, Massa, Perez, Kvyat, Palmer, Grosjean ș.a.m.d. Rosberg și Perez au reînceput cursa pe medium, Ricciardo – pe soft noi, Hulkenberg, Alonso, Hamilton, Massa, Kvyat, Palmer și Grosjean – soft folosite.
Raikkonen și Verstappen s-au acroșat, din nou, finlandezul exprimându-și nemulțumirea de comportamentului olandezului de la Red Bull. Hamilton a trecut ușor de Alonso, apoi de Hulkenberg, în Les Combes. În față, Rosberg și-a asigurat un avans confortabil în fața lui Ricciardo. Opririle la boxe n-au schimbat nimic pentru cei de pe podium. Hulkenberg și Perez au terminat pe 4, respectiv 5, Force India depășind Williams în clasamentul contructorilor.
Vettel a fost pe 6, în fața lui Fernando Alonso, Valtteri Bottas, Raikkonen și Feliep Massa. Primul fără puncte a fost.. Max Verstappen.
Iar totul în această poveste a început de la… un viraj prea strâns al lui… Vettel.

Foto: Mercedes-Benz Grand Prix Ltd, Red Bull Media House, Renault F1 Team

MP Belgia Spa Francorchamps Rezultate / Clasamente

Pilot Echipă Timp / diferență
1 Nico Rosberg Mercedes 1.44:51.058
2 Daniel Ricciardo Red Bull Tag Heuer +14.113 sec
3 Lewis Hamilton Mercedes +27.634
4 Nico Hulkenberg Force India Mercedes +35.907
5 Sergio Perez Force India Mercedes +40.660
6 Sebastian Vettel Ferrari +45.394
7 Fernando Alonso McLaren Honda +59.445
8 Valtteri Bottas Williams Mercedes 1:00.151 min
9 Kimi Raikkonen Ferrari 1:01.109
10 Felipe Massa Williams Mercedes 1:05.873
11 Max Verstappen Red Bull Tag Heuer 1:11.138
12 Esteban Gutierrez Haas Ferrari 1:13.877
13 Romain Grosjean Haas Ferrari 1:16.474
14 Daniil Kvyat Toro Rosso Ferrari 1:27.097
15 Jolyon Palmer Renault 1:33.165
16 Esteban Ocon Manor Mercedes +1 tur
17 Felipe Nasr Sauber Ferrari +1 tur

Cel mai rapid tur
Lewis Hamilton    Mercedes    1:51.583 (turul 40, 225.969 km/h)

Abandonuri

Pilot Echipă Motiv
Kevin Magnussen Renault Accident
Marcus Ericsson Sauber Ferrari Alimentare
Carlos Sainz Toro Rosso Ferrari Pană, eleron distrus
Jenson Button McLaren Honda Contact
Pascal Wehrlein Manor Mercedes Contact

Clasamente

Pilot Puncte
1 Lewis Hamilton 232
2 Nico Rosberg 223
3 Daniel Ricciardo 151
4 Sebastian Vettel 128
5 Kimi Raikkonen 124
6 Max Verstappen 115
7 Valtteri Bottas 62
8 Sergio Perez 58
9 Nico Hulkenberg 45
10 Felipe Massa 39
11 Fernando Alonso 30
12 Carlos Sainz 30
13 Romain Grosjean 28
14 Daniil Kvyat 23
15 Jenson Button 17
16 Kevin Magnussen 6
17 Pascal Wehrlein 1
18 Stoffel Vandoorne 1
19 Esteban Gutierrez 0
20 Jolyon Palmer 0
21 Marcus Ericsson 0
22 Felipe Nasr 0
23 Rio Haryanto 0
24 Esteban Ocon 0
Constructor Puncte
1 Mercedes 455
2 Red Bull TAG Heuer 274
3 Ferrari 252
4 Force India Mercedes 103
5 Williams Mercedes 101
6 McLaren Honda 48
7 Toro Rosso Ferrari 45
8 Haas Ferrari 28
9 Renault 6
10 Manor Mercedes 1
11 Sauber Ferrari 0