Lewis Hamilton a fost cel mai rapid și în al treilea antrenament pentru Marele Premiu al Chinei. Pilotul Mercedes a obținut un timp cu 0.226 sec mai bun, pe pneuri soft, decât coechipierul Nico Rosberg. Asta după ce englezul era mai rapid și pe medium, cu 0.3 sec. Impresia lăsată de Hamilton, în două tururi din finalul sesiunii, a fost că poate să coboare timpul și mai mult – Lewis a făcut primele sectoare foarte rapide, apoi a încetinit.
Hamilton a avut bătăi de cap cu scaunul. Englezul s-a plâns că „este fierbinte de tot aici”, iar mecanicii Mercedes i-au schimbat scaunul. La Mercedes, scaunelele piloților au un strat de protecție, care reflectă căldura propagată de sistemul ERS.
Piloții Ferrari sunt, din nou, cei mai apropiație de Mercedes. Sebastian Vettel a dat un timp cu 0.7 sec mai slab decât cel al lui Hamilton, iar Kimi Raikkonen, cu 0.9.
Red Bull nu a avut un antrenament ușor. Daniel Ricciardo a avut probleme cu frânele, iar Daniil Kvyat – cu motorul Renault. Ceea ce, cu siguranță, o să facă și mai incandescente relațiile Red Bull – Renault. Asta deși, conform inginerului șef Red Bull. Paul Monaghan, bolidului RB11 îi lipsește „puțină apăsare la sol”. Cu toate acestea, Ricciardo și Kvyat au încheiat sesiunea pe 5 și 6.
Sesiunea a fost scurtă pentru Fernando Alonso. Motorul Honda a cedat, iar spaniolul a parcat bolidul McLaren după virajul 14. Imediat echipa din Woking a verificat toate detaliile pe mașina lui Jenson Button, efectuând modificări la eleronul spate. Button a terminat pe 15, la 0.3 sec de locul 10.
Pilotul Lotus, Pastor Maldonado, foarte aproape de un incident la intrarea la standuri. Aporape o copie a accidentului lui Hamilton în 2007.
Marele Premiu al Chinei
Shanghai, antrenament 3
| Pilot | Echipă | Timp | Diferență | Tururi |
| 1. Lewis Hamilton | Mercedes | 1:37.615 | – | 14 |
| 2. Nico Rosberg | Mercedes | 1:37.841 | +0.226 | 16 |
| 3. Sebastian Vettel | Ferrari | 1:38.313 | +0.698 | 17 |
| 4. Kimi Raikkonen | Ferrari | 1:38.512 | +0.897 | 16 |
| 5. Daniel Ricciardo | Red Bull Renault | 1:39.020 | +1.405 | 8 |
| 6. Daniil Kvyat | Red Bull Renault | 1:39.106 | +1.491 | 14 |
| 7. Carlos Sainz | Toro Rosso Renault | 1:39.113 | +1.498 | 17 |
| 8. Valtteri Bottas | Williams Mercedes | 1:39.243 | +1.628 | 15 |
| 9. Max Verstappen | Toro Rosso Renault | 1:39.274 | +1.659 | 19 |
| 10. Romain Grosjean | Lotus Mercedes | 1:39.405 | +1.790 | 14 |
| 11. Felipe Massa | Williams Mercedes | 1:39.410 | +1.795 | 17 |
| 12. Nico Hulkenberg | Force India Mercedes | 1:39.513 | +1.898 | 14 |
| 13. Marcus Ericsson | Sauber Ferrari | 1:39.559 | +1.944 | 18 |
| 14. Felipe Nasr | Sauber Ferrari | 1:39.591 | +1.976 | 19 |
| 15. Jenson Button | McLaren Honda | 1:39.694 | +2.079 | 16 |
| 16. Pastor Maldonado | Lotus Mercedes | 1:39.766 | +2.151 | 16 |
| 17. Sergio Perez | Force India Mercedes | 1:39.781 | +2.166 | 17 |
| 18. Will Stevens | Marussia Ferrari | 1:42.928 | +5.313 | 15 |
| 19. Roberto Merhi | Marussia Ferrari | 1:44.956 | +7.341 | 9 |
| 20. Fernando Alonso | McLaren Honda | – | – | 1 |




















