Intens vehiculatele în ultimele zile schimbări sunt realitate. McLaren a rupt relațiile cu Honda și a semnat, pentru 3 ani, cu Renault. În același timp, în sens invers a mutat Toro Rosso.
Despărțirea dintre McLaren și Honda a fost anunțată ca fiind „în interseul ambelor părți”.
„Îmi pare rău că ne despărțim de McLaren, din păcate colaborarea noastră nu a dat rezultatele așteptate. De noi toți! Am ajuns la această decizie, pe care o considerăm ca fiin cea mai bună pentru ambele părți. Din partea Honda, vreau să mulțumesc fanilor, echipei McLaren, piloților și celor care, din 2015, s-au implicat în acest proiect. O să continuăm, în mod corect, să continuăm colaborarea cu McLaren până la finalul sezonului”, a spus președintele Honda, Tokahiro Hachigo.
Directorul executiv McLaren, Zak Brown a subliniat faptul că acționarii echipei au cerut, imperativ, rezultate și un bolid care să se bată la victorii. „Niciodată nu am pus la îndoială energia și angajamentul celor de la Honda. Pur și simplu, lucrurile nu au mers. Dar cred, în continuare, că Honda dispune de resursele necesare pentru a aduce, în viitor, un motor puternic și fiabil. A sosit timpul să privim în altă direcție”, a explicat Brown.
A urmat, imediat, anunțul începerii relației, pentreu 3 ani, dintre McLaren și Renault. „McLaren este o echipă cu doi piloți extraordinari și trebuie nu doar să ne ajute la dezvoltarea motorului, dar și să acționeze ca o referință, un exemplu în ceea ce privește construirea șasiului. Este un moment interesant, un nou început, împreună cu o echipă care este avidă de glorie. Această înțelegere este perfectă pentru noi, din punct de vedere al strategiei noastre pe termen mediu”, a spus șeful Renault, Cyril Abiteboul.
Președintele Renault, Jerome Stoll, a punctat faptul că parteneriatul cu McLaren este unul strategic, precum și că McLaren și Renault colaborează pentru prima dată în Formula 1.
„Suntem convinși că putem adăuga valoare Renault Sport Racing și putem lucra împreună pentru a dezvolta o unitate de putere care să aducă victorii. Avem motivație, dorință și resurse pentru a atinge aceste scopuri. Începem un nou capitol în istoria McLaren”, a comentat și Zak Brown.
Nu a durat mult și a fost anunțată despărțirea „de comun acord” dintre Renault și Toro Rosso, iar echipa din Faenza a confirmat că trece de la Renault la Honda. „Suntem optimiști în ceea ce privește viitorul nostru comun. Este adevărat că am semnat târziu, dar o să reușim să adaptăm motorul Honda pe șasiul nostru pentru 2018. Cu siguranță o să existe un proces de replanificare al design-ului și al activităților de construcție, dar avem timp”, a spus directorul tehnic Toro Rosso, James Key.
„Toro Rosso este o echipă cu experiență, cu o energie tânără, cu dorință de afirmare. Țin să mulțumesc Liberty media, pentru implicarea la realizarea acestui contract”, a răspuns președintele Honda, Takahiro Hachigo.
Toro Rosso trebuie să aleagă un nou coechipier lui Daniil Kvyat. Șansele cele mai mari le au Pierre Gasly (apropiat de Red Bull, dar și de Honda), precum și pilotul din F1 al echipei Art Grand Prix, Nobuharu Matsushita.
Foto: Steven Tee/McLaren, Peter Fox / Getty Images / Red Bull Media House





















