După abandonul din Montreal, Max Verstappen s-a arătat profund dezamăgit de sezonul 2017. La start, olandezul a trecut de pe cinci pe doi, dar a abandonat în turul 11, din cauza unor probleme la baterie. Verstappen are, până în prezent trei abandonuri, un loc 3 în China și de două ori pe 5 – Australia, Rusia și Monaco. În acest timp, Daniel Ricciardo a urcat de trei ori pe podium, în ultimele trei curse.
„Brusc, am rămas fără putere. Totul a căzut, inclusiv comunicarea cu echipa. Este frustrant, mai ales când esti pe doi. Startul a fost frumos, unul dintre cele mai bune făcute de mine de când sunt la Red Bull. Și pe urmă… Pleci cu mâinile goale. Cred că puteam să termin pe doi sau trei. Dacă nu intervenea această problemă. Urmează Baku, dar deja nu prea mă interesează. Tot sezonul meu, până acum, a fost de cacao, absolut tot”, s-a plâns olandezul.
Directorul de la Red Bull, Christian Horner, a acceptat opinia pilotului și a ținut să-l îmbărbăteze. „Dacă respectam strategia, Max putea să iasă în fața lui Valtteri. Este greu, chiar și pentru Mercedes să depășească pe Gilles Villeneuve. Plus că Verstappen și-ar fi apărat poziția cu dinții. Știu că Max e supărat, îl înțeleg. Și sunt lângă el! O să-i treacă, trebuie să privim în ansamblu. Rezultatele o să se îmbunătățească, mașina este din ce în ce mai în formă. Sezonul este lung și sunt sigur că o să vină și timpul ca Max să fie pe podium, poate chiar pe o treaptă superioară celei obținute până acum în acest sezon”, a spsu Horner.
Verstappen este îngrijorat și cu privire la următorul sezon, ținând cont de lipsa unor îmbunătățiri major ale unității de putere Renault. După cum se știe, Renault a modificat conceptul pentru 2017, dar rămâne în spatele celor de la Mercedes și Ferrari.
Directorul de la Renault, Cyril Abiteboul, cel care acum o lună critica Red Bull pentru „comunicare greșită”, a explicat că nu există o baghetă magică pentru motoare. „Sincer, următorul upgrade major este în 2018”, a fosr ferm francezul.
Foto: Dan Istitene / Getty Images / Red Bull Media House





















