Ferrari a prezentat bolidul SF90. Pentru a aniversa 90 de ani de la înființarea Scuderiei, în Modena, mașina are culori speciale, mate – roșu și negru. La eveniment, pe lângă cei doi piloți – Sebastian Vettel și Charles Leclerc, au participat noul șef al echipei, Mattia Binotto (cel care l-a înlocuit pe Maurizio Arrivabene), președintele Ferrari – John Elkann, vice-președintele – Piero Ferrari și Louis Camillieri (CEO).
„Este un an important pentru noi, un an în care aniversăm 90 de ani de la înființare. Este o etapă importantă pentru noi și trebuie să fim inspirați și să ne ghidăm după viziunea fondatorului nostru, Enzo Ferrari. Înțelegem foarte bine că față de echipa noastră există speranțele, așteptările și mândria unei întregi națiuni și a milioane de fani din toată lumea. Este o responsabilitate pe care o acceptăm. Sezonul trecut a fost cel mai bun din ultimii 10 ani, dar nu am reușit să ne atingem obiectivele. Nu a fost ușor de înghițit, dar vă asigur că suntem motivați și hotărâți să ne revanșăm. Începem un nou capitol, la conducere fiind Mattia. El este la Ferrari de aproape un sfert de secol. Cariera sa este o dovadă a abilităților sale extraordinare, a capacității sale de a conduce”, a spus Camillieri.
Ce spun Binotto și Vettel?
„Este o evoluție a mașinii de anul trecut, nu o revoluție. Încă de la primele schițe, S90 a continuat filosofia predecesorului său – SF71H, am încercat să îmbunătățim și să adăugam câteva elemente inovative. Culorile bolidului sunt mate. Dar motivul pentru această decizie nu este estetic, ci exclusiv tehnic. Eliminarea stratului lucios ne oferă câteva sute de grame, ceea ce poate nu sună mult. Dar când ăți dorești să câștigi câteva sutimi de secundă față de concurență ești dispus la orice decizii care te pot ajuta în acest sens”, a explicat Binotto.
„Este minunat să vezi toate elementele puse laolaltă și să vezi bolidul întreg. Aștept cu nerăbdare primele tururi la Barcelona. Cu siguranță se vor schimba câteva lucruri la Ferrari, mai ales în ceea ce privește modul de lucru. Important este să ne dezvoltăm ca echipă”, a spus Sebastian Vettel.
Decizii aerodinamice
Așadar, nu este nimic radical la noul bolid Ferrari, dar sunt câteva modificări interesante față de predecesorul său. Bolidul este mat (vezi explicația lui Binotto) Logo-urile sponsorului principal, Philip Morris (Mission Winnow) sunt negre. Zonele albe de pe bolid au dispărut, iar steagul Italiei este pe partea superioară a capotei.
Ampatamentul a fost extins cu 7 centimetri față de cel al mașinii din 2018. Pe aripa față doar cele două flapsuri superioare pot fi ajustate, pentru a devia aerul, eficient, spre părțile laterale. Placa laterală se micșorează în partea din spate. Prizele de aer de la frânele din față sunt extrem de mari.
Bardgeboard-urile sunt înalte, coborând spre zona sidepod-urilor. Sidebox-urile sunt mai mici decât la predecesorul său, dar mențin același concept. La fel ca la majoritatea mașinilor pentru 2019 și Ferrari a montat oglinzile (carcasa acestora însă nu mai este deschisă) departe de sidebox. Podeaua bolidului are, pe fiecare parte, 3 canale longitudinale, pentru a maximiza fluxul de aer înspre pneurile spate.
Admisia de aer nu mai este ovală, ci triunghiulară, deschiderea fiind mai mică. Forma spatelui bolidului este foarte compactă. Ferrari a montat o aripă T dublă, iar aripa spate stă pe doi stâlpi, având, în partea superioară un nou mecanism de ajustare a DRS-ului. Plăcile laterale sunt fragmentate.
Foto: Scuderia Ferrari

Scuderia Ferrari 
Scuderia Ferrari 
Scuderia Ferrari 
Scuderia Ferrari




















