Pierre Gasly, pilotul care-l înlocuiește pe Daniel Ricciardo la Red Bull, nu este deloc speriat de posibilitatea ca volanul celor din Milton Keynes să fie o sarcină prea grea.

„Singurii oameni care mă inspiră sunt cei care au reușit. Mă uit la Seb (Vettel). A făcut același lucru ca și mine, un an și jumătate la Toro Rosso, apoi a trecut la Red Bull, unde a avut succers imediat. Max a făcut același lucru. Așa că totul, acum, depinde de mine. Nu mă interesează oameni care au eșuat. Da este bine să arunci o privire și să înveți de la ei, dar filosofia mea este aceea că mă inspir doar de la cei care au avut succes”, a spus Gasly, un pilot care la urcarea în bolid spune o rugăciune.

Francezul a fost campion în GP2 (2016), apoi a petrecut un an în Super Formula. A alergat 5 curse pentru Toro Rosso, în 2017, pentru ca sezonul trecut să fie primul „an complet” ca pilot în F1.

Întotdeauna am crezut că dacă faci lucruri bune, la un moment ți se vor întâmpla lucruri bune. Acum sunt fericit. Am fost uneori la locul potrivit într-un moment nepotrivit. Dar am muncit, am încercat să mă dezvolt, iar acum am oportunitatea de a arăta asta”, a punctat pilotul francez.

Foto: James Bearne/Getty Images