Haas a efectuat ziua de filmări pe circuitul Catalunya (100 km, pneuri Pirelli speciale), iar Romain Grosjean crede că VF-18 urmează să fie la mai puțin de o secundă în spatele echipelor de top.
Ar fi un progres important pentru echipa lui Gene Haas. În sezonul de debut, 2016, Haas a fost mai lent, în testele de la Barcelona cu 2.6 sec. Diferența s-a micșorat la 1.9 sec anul trecut. Bolidul din 2017 a avut evoluții fluctuante și a fost cel mai aproape de „vârf” în calificările de la Monaco – doar 1.171 sec mai mult decât Ferrari. Și mai este ceva: Gene Haas chiar a spus, la prezentarea VF-18, că se așteaptă ca diferența să coboare spre 0.5 sec.
Cred că suntem la mai puțin de o secundă față de lideri. Deși este dificil de dat o prognoză exactă, pentru că foarte mult o să conteze cantitatea de combustibil și pneurile folosite. În principiu, știm unde suntem. Vreau să fiu fericit cu această mașină, să ne înțelegem bine. Am păstrat filosofia și am îmbunătățit mașina în punctele cheie. Îmi doresc un start bun la Melbourne”, a spus pilotul francez.
Directorul echipei, Gunther Steiner își dorește un prim test la Barcelona fără probleme de fiabilitate. „Asta ar însemna că putem face tururi, că putem strânge informații și câștiga încredere. Altfel, așteptările noastre sunt aceleași: să fim cât putem de rapizi, să strângem puncte. Cât mai constant! Important este să creștem, an după an”, a punctat italianul.
Foto: Haas F1 Team