Guy Martin, cunoscut din cursele Isle of Man TT, o să fie mecanic în cadrul echipei Williams la Spa. Fostul șofer de camion a vizitat baza din Grove, unde a primit o serie îndrumări pentru weekend-ul din Belgia.
Astfel, Guy Martin o să ajute la punerea la punct a garajului, urmând apoi să fie parte integrantă a echipei. Williams deține recordul pentru oprirea la boxă – 2.02 sec, în Marele Premiu al Marii Britanii, la Silverstone (Felipe Massa). După cursă, motocicletistul va participa la curățarea mașinilor, împachetare și urcarea diferitelor elemente în camioane. Totul se termină în circa 10 ore de la finalul cursei, adică spre miezul nopții.
Nu este prima dată când Guy Martin are activități legate de F1. În 2016, Martin a pilotat un motor Tyco BMW S1000RR în duel cu bolidul Red Bull RB8, condus de David Coulthard. Cei doi s-au întrecut la Silverstone în 4 categorii. Mașina din F1 a câștigat cursa de sprint (un sfert de milă), după ce, inițial, Martin luase avans. Coulthard l-a depășit pe Martin cu 20 de metri înainte de final, terminând cu 0.3 sec înaintea acestuia. Red Bull RB8 a adjudecat și testul frânării (pe International Straight), unde bolidul din F1 a oprit în 3 sec, după ce a parcurs o distanță de 45 m, cu alte cuvinte 24 m și 1 secd mai puțin decât motocicleta. La al treilea test – al schimbării direcției a învins Tyco BMW S1000RR – 150 m slalom pe Hangar Straight. Motocicleta a terminat în 9.5 sec, bolidul – în 12.8 sec. Ultimul test a fost o cursă – 4 tururi pentru mașină, 3 pentru motocicletă. Coluthard l-a depășit pe Martin, terminând cu 13 secunde înaintea acestuia.
Foto: Williams F1





















