Sauber este gataa acu planul pentru a se desprinde de coada plutonului și a se întoarce, în 2018, undeva, la mijlocul coloanei. Cel puțin așa spune noul șef al echipie, Fred Vasseur. Francezul a înlocuit-o pe Monisha Kaltenborn la cârma echipei. Sauber avea deja contact cu Honda pentru 2018, dar din cauza neclarităților în relația McLaren-Honda respectivul document a fost anulat. În cele din urmă, Sauber va continua cu Ferrari. Există, totuși o diferență importantă. Dacă în 2017, elvețienii primesc unitatea de putere a Scuderiei din 2016, în viitorul sezon ei vor dispune de ultima generație.
„Avem prea puțini oameni angajați, iar asta ne costă. Suntem doar 320 și cred cu tărie că trebuie să ajungem pe la 400. Trebuie să întărim toate departamentele, în special cel aerodinamic”, a explicat Vasseur.
Francezul a punctat faptul că la în 2016, la Renault erau 470 de angajați, iiar la finalul anului numărul acestora se majorase la 600. „Acum, problema este nu doar să luăm personal, ci să angajăm oamenii de care avem nevoie, pregătiți. Oamenii care ne vor ajuta să fim, în 2018, la jumătatea coloanei. Faptul că baza noastră este în Elveția are plusuri și minusuri. În Anglia puteam să găsim mulți specialiști, nu știu dacă ei vor dori să se mute în Elveția. Oricum, știu mulți specialiști din Germania care vor să vină la noi”, a concluzionat Vasseur.
Foto: Sabuer Motorsport AG