Niki Lauda a repreluat pachetul majoritar la Niki airline, compania aeriană fondată de camopinul mondial în 2003 și vândută Air Berlin în 2011. Germanii au dat faliment, iar Lauda s-a bătut pentru pachetul majoritar cu Internațional Airlines Group. IAG deține British airlines, Iberia, companiile de low-cost Vueling și Air Lingus, iar din 2015 Qatar airlines are 10%.
În 2004, actualul președinte non-executiv al Meredes F1 a înființat LaudaMotion, o companie de business, a cărei flotă include câte un avion Cessna Citation Jet CJ2 +, Bombardier Challenger 604 și Bombardier Global 6000 (avionul personal al lui Niki, cu indicativul OE-LII), 5 avioane Bombardier Global Express și 7 – Bombardier Challenger 300. Lauda intenționează ca de la jumătatea lunii martie să opereze zboruri comerciale, folosind 15 aeronave Airbus A320. Respectivele aparate au aparținut Niki/Air Berlin și au vârsta medie de 8 ani.
Lauda nu consideră că noul său rol va afecta poziția din F1. „De ce să se schimbe ceva? Îmi păstrez poziția în Mercedes AMG, o să merg la curse, o să fiu prezent la baza din Brackley de câte ori este nevoie. Are cine să se ocupe de LaudaMotion”, a declarat austriacul.
Foto: Daimler AG





















