Pilotul Mercedes Lewis Hamilton a reușit să treacă peste problemele cu motorul de dimineață și a terminat a doua sesiune de antrenamente la Sepang pe primul loc. Echipa Mercedes a comunicat faptul că oprirea lui Hamilton după doar 5 tururi din prima sesiune s-a datorat unei defecțiuni la admisia unității de putere. Mecanicii au lucrat intens și au reușit să-l trimkită pe englez în a doua sesiune. Prima ieșire a lui Hamilton a fost cu pneuri hard, dar au apărut probleme cu telemetria. Cu puțin înainte de finalul antrenamentului campionul a obținut 1:39.790 min, cu anvelope medium, noi. Timpul respectiv a fost cu 0.373 sec mai bun decât cel al pilotului Ferrari, Kimi Raikkonen. Cel mai rapid tur al finlandezului a fost cu pneuri medium folosite.
Al treilea a fost Nico Rosberg. Germanul a avut ca program simulare de calificări, dar a făcut greșeli în sectoarele 2 și 3. Tot pe calificări „s-a concetrat” și Sebastian Vettel. Germanul însă a pierdut spatele bolidului Ferrari, la intrarea în virajul 11. După incident, Vettel a făcut stinturi lungi și a rămas cu al 7-lea timp.
Daniil Kvyat a dat al cincilea timp. Pe finalul sesiunii, rusul de la Red Bull s-a plâns de probleme cu motorul Renault. Între Kvyat și Vettel au fost cei doi piloți Williams – Valtteri Bottas și Felipe Massa. Diferența dintre cei doi a fost de 0.110 sec, iar Willams a primit o amendă de 10.000 dolari, suspendată, după ce Massa a folosit, în prima sesiune, setul de pneuri bonus și după cele 30 de minute permise.
Piloții McLaren au fost mai lenți cu 2.7 sec decât Hamilton, ceea ce este o apropiere cu circa 1 sec față de Australia. Fernando Alonso a avut o ieșire în decor, în virajul 15.
Romain Grosjean cu Lotus „a alergat” doar 7 tururi, din cauza unei probleme cu motorul Mercedes.
Pe ultimele locuri au fost piloții Manor. Roberto Merhi a provocat un steag roșu, după ce a pierdut spatele și s-a învârtit ăn virajul 11.
Majoritatea piloților au avut dificultăți cu aderența, temperatura asfaltului la sepang urcând până la 56 de grade. Diferențele dintre cele două tipuri de pneuri sunt 0.9-1.0 sec.
Marele Premiu al Malaysiei
Sepang, antrenament 2
| Pilot | Echipă | Timp | Diferență | Tururi |
| 1. Lewis Hamilton | Mercedes | 1:39.790 | – | 16 |
| 2. Kimi Raikkonen | Ferrari | 1:40.163 | +0.373 | 29 |
| 3. Nico Rosberg | Mercedes | 1:40.218 | +0.428 | 26 |
| 4. Daniil Kvyat | Red Bull Renault | 1:40.346 | +0.556 | 17 |
| 5. Valtteri Bottas | Williams Mercedes | 1:40.450 | +0.660 | 31 |
| 6. Felipe Massa | Williams Mercedes | 1:40.560 | +0.770 | 27 |
| 7. Sebastian Vettel | Ferrari | 1:40.652 | +0.862 | 29 |
| 8. Max Verstappen | Toro Rosso Renault | 1:41.220 | +1.430 | 30 |
| 9. Marcus Ericsson | Sauber Ferrari | 1:41.261 | +1.471 | 30 |
| 10. Daniel Ricciardo | Red Bull Renault | 1:41.799 | +2.009 | 8 |
| 11. Pastor Maldonado | Lotus Mercedes | 1:41.877 | +2.087 | 15 |
| 12. Felipe Nasr | Sauber Ferrari | 1:41.988 | +2.198 | 30 |
| 13. Sergio Perez | Force India Mercedes | 1:42.242 | +2.452 | 24 |
| 14. Carlos Sainz | Toro Rosso Renault | 1:42.291 | +2.501 | 31 |
| 15. Nico Hulkenberg | Force India Mercedes | 1:42.330 | +2.540 | 28 |
| 16. Fernando Alonso | McLaren Honda | 1:42.506 | +2.716 | 25 |
| 17. Jenson Button | McLaren Honda | 1:42.637 | +2.847 | 24 |
| 18. Romain Grosjean | Lotus Mercedes | 1:42.948 | +3.158 | 7 |
| 19. Will Stevens | Marussia Ferrari | 1:45.704 | +5.914 | 12 |
| 20. Roberto Merhi | Marussia Ferrari | 1:47.229 | +7.439 | 6 |




















