Sebastian Vettel a câștigat Marele Premiu al Malaysiei, învingând favoriții de la Mercedes. Succesul germanului încheie o perioadă de 22 de luni fără victorie pentri Ferrari. Ultima victorie a echipei din Maranello a fost pe Catalunya, în 2013. De asemenea, este al 75-lea succes pentru un pilot german pentru Ferrari (72 dintre acesta aparțin lui Michael Schumacher). Vetel, care se urcase ultima dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în Brazilia, în 2013, a devenit pilotul cu cele mai multe victorii în Malaysia – 4 (câte 3 au Michael Schumacher și Fernando Alonso).
Victoria lui Vettel pe Sepang a venit după ce germanul nu a intrat la boxe la ieșirea pe circuit a mașinii de siguranță la începutul cursei, după ce Marcus Ericsson s-a învârtit în virajul 1. Decizia s-a dovedit corectă, cei doi piloți Mercedes, Lewis Hamilton și Nico Rosberg intrând la standuri, schimbând medium cu hard, preferând o strategie cu trei opriri.
Vettel a oprit în turu 17, a pus tot medium, i-a prins din urmă și depășit pe Hamilton și Rosberg, care deja aveau probleme cu uzura pneurilor. Mercedes a încercat să schimbe ceva, alegând, la următoarele opriri la standuri să pună medium pe mașina lui Hamilton și hard, pe cea a lui Rosberg.
Vettel a făcut ultima sa oprire la boxe în turul 42, a pus hard și ieșit în fața lui Rosberg, pe locul doi. Pilotul Ferrari a devenit din nou lider, când Hamilton a oprit, un tur mai târziu, punand pneuri hard. Englezul nu mai avea la dispoziție medium noi. Rosberg a schimbat pe medium puțin mai târziu. Speranțele celor de la Mercedes că Hamilton îl poate prinde pe Vettel s-au dovedit eronate, englezul neputând să facă nimic altceva decât să fie foarte nervos (rățoindu-se la inginerul său, Tony Ross, să nu-i mai vorbească atunci când e în viraje) și termine pe doi, la 8.5 sec. Pe locul trei a terminat Nico Rosberg, care a pierdut contactul cu cei doi după prima oprire, pierzând timp prețios în depășirea monoposturilor Torro Rosso și Williams. Stintul final, pe medium, s-a dorit unul de atac, dar germanul și-a dat rapid seama că nu-l poate prinde pe Hamilton. Probabil, cea mai bună concluzie a cursei a dat-o Niki Lauda. „Cu strategia lui Vettel, noi am fi câștigat!”, a spus directorul non-executiv Mercedes.
„A trecut ceva timp de când nu am mai urcat pe prima treaptă a podiumului. Este incredibil să câștig cu Ferrari. Echipa e fantastică, mașina –  extraordinară! Sunte fericit și mândreu de ceea ce am realizat. Să conduc și să înving pentru Ferrari a fost visul meu”, a declarat Vettel.
„Felicitări pentru Ferrari și Sebastian. Am dat tot ce am putut, dar viteza lui a fost excelentă. Știam că Ferrari a făcut un pas înainte, dar speram să nu fie atât de mare”, a comentat Hamilton.
„Rămâne să analizăm și să vedem unde am greșit azi. A fost dificil. Iar Sebastian și Ferrari și-au jucat cărțile excelent”, a conchis Rosberg.
Pe patru a terminat Kimi Raikkonen. Finlandezul a făcut o cursă excelentă, deși a început dificil. Kimi a ajuns pe ultimele locuri la început, după un contact cu Felipe nasr și pană pe stânga spate. Raikkonen a administrat foarte bine tururile rămase, a depășit tot ce a putu și a trecut steagul în carouri la 53 de secunde în spatele lui Vettel.
Valtteri Bottas cu Williams l-a depășit în turul 55 pe coechipierul său Felipe Massa, în virajul 5, pe exterior. În urma celor de la Williams au terminat cei de la Torro Rosso. Max Verstappen l-a depășit pe Carlos Sainz jr. și a devenit, la 17 ani și 180 de zile cel mai tânăr pilot care punctează în F1.
Pe ultimele locuri cu puncte au fost piloții Red Bull, Daniel Ricciardo și Daniil Kvyat. Rusul a avut un incident cu Niko Hulkenberg. Cei doi s-au atins, iar monopostul Red Bull s-a învârtit. Hulkenberg a primit o penalizare de 10 secunde.
Romain Grosjean a fost primul care a rămas fără punct câștigat. Pilotul Lotus a dus o luptă acerbă cu Sergio Perez cu Force India. Între cei doi a existat un contact, în urma căruia Perez a fost penalizat cu 10 puncte. Totuși, mexicanul a terminat pe 13, în spatele lui Nasr, cu Sauber.
Nico Hulkenberg a fost pe 14. Și germanul a stat la boxe 10 secunde, din cauza incidentului cu Kvyat, în virajul 2. Ultimul care a terminat cursa a fost Roberto Merhi, cu Manor.
Cei doi piloți McLaren au abandonat, din cauza unor probleme la motorul Honda. Will Stevens nu a luat startul, după ce mecanicii Manor nu au reușit să rezolve problema cu sistemul de alimentare al monopostului.
Următoarea cursă este pe 12 aprilie, în China.

Marele Premiu al Malaysiei
Sepang, rezultate

Pilot Echipă Timp
  1. Sebastian Vettel Ferrari 1.41:05.793
  2. Lewis Hamilton Mercedes +8.569 sec
  3. Nico Rosberg Mercedes +12.310 sec
  4. Kimi Raikkonen Ferrari +53.822 sec
  5. Valtteri Bottas Williams Mercedes +1:10.409 min
  6. Felipe Massa Williams Mercedes +1:13.586 min
  7. Max Verstappen Toro Rosso Renault +1:39.085 min
  8. Carlos Sainz Toro Rosso Renault +1 tur
  9. Daniil Kvyat Red Bull Renault +1 tur
10. Daniel Ricciardo Red Bull Renault +1 tur
11. Romain Grosjean Lotus Mercedes +1 tur
12. Felipe Nasr Sauber Ferrari +1 tur
13. Sergio Perez Force India Mercedes +1 tur
14. Nico Hulkenberg Force India Mercedes +1 tur
15. Roberto Merhi Marussia Ferrari +3 tururi
Abandonuri
Pilot Echipă Motiv
Pastor Maldonado Lotus Mercedes frâne
Jenson Button McLaren Honda motor
Fernando Alonso McLaren Honda motor
Marcus Ericsson Sauber Ferrari învârtire
Nu a luat startul
Pilot Echipă Motiv
Will Stevens Manor Ferrari Sistem de alimentare

Piloți

Lewis Hamilton 43
Sebastian Vettel 40
Nico Rosberg 33
Felipe Massa 20
Kimi Raikkonen 12
Felipe Nasr 10
Valtteri Bottas 10
Daniel Ricciardo 9
Nico Hulkenberg 6
Max Verstappen 6
Carlos Sainz 6
Marcus Ericsson 4
Daniil Kvyat 2
Sergio Perez 1
Romain Grosjean 0
Jenson Button 0
Pastor Maldonado 0
Roberto Merhi 0
Fernando Alonso 0
Will Stevens 0

Constructori

Mercedes 76
Ferrari 52
Williams Mercedes 30
Sauber Ferrari 14
Toro Rosso Renault 12
Red Bull Renault 11
Force India Mercedes 7
Lotus Mercedes 0
McLaren Honda 0
Manor Ferrari 0