Manor a ales al doilea pilot al echipei – Rio Haryanto. Indonezianul de 23 de ani este, astfel, coechipierul fermanului Pascal Wehrlein.
Haryanto a început cariera în diferitele formule în 2008, iar în 2015 a alergat în seriile GP2. El a impresionat șefii echipei din Banbury, pentru care a testat de trei ori.
„Suntem bucuroși să anunțăm că Rio este al doilea nostru pilot. Rio a urcat în kart încă de la 6 ani. Este ambițios și talentat și merită un loc în F1”, a declarat boss-ul celor de la Manor Racing, Stephen Fitzpatrick.
„Manor este o echipă cu o viziune impresionantă și planuri ambițioase. Avem un bolid interesant și aștept cu nerăbdare Melbourne. O să-mi reprezint cu mândrie țara, mulțumesc fanilor mei”, a spus pilotul.
În 2016, Manor dispune de unități de putere Mercedes și cutii de viteză primite de la Williams Advanced Engineering.




















