Campionul din European F3, Lando Norris, este noul pilot de teste și rezervă la McLaren. La 17 ani (împlinește 18 pe 13 noiembrie), britanicul îl înlocuiește pe Jenson Button în rolul de rezervă a titularilor Fernando Alonso și Stoffel Vandoorne. Norris, care a alergat în 2017 pentru Carlin, a efectuat un test cu McLaren în acest an, pe Hungaroring.
„Ultimile 12 luni au reprezentat o călătorie incredibilă pentru mine. M-am bucurat de fiecare minut. Sunt optimist, săptămâna viitoare testez pneuri Pirelli la Interlagos. Am mult de învățat, dar am doi profesori extraordinari – Fernando Alonso și Stoffel Vandoorne. Trebuie să finalizez programul pentru 2018, merg pe mai multe piste, cel mai probabil o să aleg între Super Formula și Formula 2”, a spus Norris.
Directorul McLaren, Eric Boullier, a apreciat cu „Lando vine în echipa noastră cu un nivel foarte ridicat de abilitate, ambiție și cunoștințe”. Șeful echipei din Woking, Zak Brown l-a caracterizat pe tânărul britanic ca fiind „unul dintre cele mai impresionante talente în toată lumea”.
Brown a adăugat că McLaren așteaptă cu nerăbdare sezon 2018. „Datele noastre ne spun că suntem aproape, dacă nu cumva chiar în fața celor de la Red Bull. În ceea ce privește șasiul. Cred că împreună cu Renault ne așteaptă un 2018 foarte interesant. Avem convingerea că o McLaren o să revină pe podium și o să se lupte pentru victorii în curse”, a declarat Brown.
Boullier a confirmat cuvintele șefului, subliniind faptul că McLaren trebuie să păstreze un optimism rezervat. „Avem încredere în ceea ce am făcut în ultimul an. Pentru 2018 sunt ceva schimbări, cum ar fi renunțarea la aripa T, la scaunul maimuței, o linie mai clară a spatelui bolidului, plus introducerea Halo, care între noi fie spus este un dezastru din punct de vedere aerodinamic. Dar suntem încrezători că o să fim sus în coloană, lângă Mercedes, Red Bull și Ferrari”, a explicat francezul.
Foto: Zak Mauger/LAT Images/McLaren Racing





















