Lewis Hamilton a obținut prima sa victorie în 2016. Pilotul englez al celor de la Mercedes a primit un ajutor nesperat din partea mecanicilor Red Bull, care nu au găsit pneurile la oprirea la boxe a lui Daniel Ricciardo.
Startul s-a dat în spatele mașinii de siguranță, o decizie stranie a directorului de cursă. Este adervărat că pe ploaie, mai ales la Monaco, se pot întâmpla incidente, dar Formula 1 nu are nevoie de măsuri atât de riguroase de… siguranță. După 7 tururi, în care piloții s-au plâns de „parada” din spatele SC, în sfârșit, a început cursa.
Ricciardo a luat un avans considerabil în fața celor doi piloți Mercedes, Nico Rosberg și Hamilton. Era evident că germanul nu are ritmul englezului, așa că echipa i-a trasmis să-l lase pe Hamilton să se arunce în urmărirea australianului.
Ploaia s-a oprit, iar Ricciardo a ales să treacă pe intermediare (o eroare, pentru că la Monaco oricum este foarte greu să depășești). Hamilton a ales să stea pe pneurile de ploaie. Pilotul Red Bull l-a ajuns pe Hamilton. Acesta s-a oprit în turul 31, alegând un set nou de ultrasoft. Ricciardo a oprit și el, în turul următor, dar a fost ținut la boxe exasperant de mult. Motivul este unul uimitor: mecanicii nu au găsit pneurile supersoft. Acestea erau în spatele garajului. Inițial, Ricciardo a optat pentru soft, dar în urma dialogului cu inginerul de cursă, Simon Rennie și inginerul șef, Rob Marshall, au decis să pună supersoft, folosit în al doua parte a calificărilor.
La Monaco, garajul este la un nivel inferior pitwall-ului. Setul de pneuri supersoft era în spatele alor seturi, iar mecanicii au pierdut timp până au reușit să-l scoată și aducă la boxe.
Ricciardo a ajuns, din nou, în spatele lui Hamilton, atacându-l în șicana după tunel. Cei doi au fost aproape de acroșaj, englezul „i-a închis ușa”, destul de agresiv. Ricciardo a frânat, evitând contactul care, cel mai probabil, i-ar fi scos pe amândoi din cursă. Hamilton s-a distanțat, pe final, reușind a 44-a victorie din carieră.
Pe locul trei s-a clasat Sergio Perez. Checo a mers stintul final pe soft, ținându-l în frâu pe Sebastian Vettel.
„Astăzi totul a mers ața cum am sperat. Mulțumesc mult echipei. M-am rugat pentru o zi ca aceasta, mă simt binecuvântat. Al doilea stint a fost foarte lung. M-am întrebat cât de mult pot să țină aceste pneuri (ultrasoft). Felicitări pentru Daniel, a fost fenomenal tot weekend-ul. Este unul dintre cei mai buni piloți, împotriva cărora am concurat”, a spus Hamilton.
Ricciardo și-a exprimat frustarea pentru pierderea victoriei: „Chiar nu doresc să comentez această cursă. Mulțumesc celor din tribune, au îndurat o vreme protivnică. Două curse la rând sunt cel prejudiciat (e, Daniel a folosit un alt termen…). Este foarte dureros. Habar nu am ce s-a întâmplat la boxe, mecanicii trebuiau să fie gata. Este dureros ce s-a întâmplat. Am avut viteză bună pe circuit ud, am ales să punem intermediare și ne-am pus singuri în poziția de a lupta pentru victorie cu Lewis. Ceea ce nu era nevoie. Am fost mai rapid în toate condițiile de pe pistă, dar rezultatul nu arată acest lucru.”
„Sunt extrem de bucuros. Echipa a făcut o treabă foarte bună. Este al treilea podium al meu cu Force India, unul special. Am ales bine pentru ultimul stint, soft a fost cea mai bună alegere. Sebastian a avut o viteză impresionantă. Strategia mea a fost să-mi păstrez pneurile, iar atunci când a trebuit să apăs pedala de accelerație, am făcut-o fără probleme”, a spus Perez.
Coechipierul lui Vettel la Ferrari, Kimi Raikkonen, a lovit bolidul în Loews, blocându-l apoi pe Romain Grosjean și oprind la ieșirea din tunel, cu eleronul față sub mașină.
Fernando Alonso a smuls un loc 5. Spaniolul celor de la McLaren s-a arătat mulțumit de poziția obținută, nu și de viteza mașinii.
Au urmat Nico Hulkenberg și… liderul clasamentului, Rosberg. În top 10 au mai intrat Carlos Sainz, Jenson Button și Felipe Massa.
Un moment sensibil al cursei a fost contactul în Rascasse, dintre coechipierii de la Sauber, Marcus Ericsson și Felipe Nasr. Tensiunile dintre cei doi cresc cu fiecare cursă, problemele financiare – și de alt ordin – din sânul echipei elvețiene fiind din ce în ce mai evidente.
Învingătorul de pe Catalunya, Max Verstappen, care a plecat în Monte Carlo din pitlane, a lovit bolidul Red Bull în Massenet.
Un alt incident a avut loc între Daniil Kvyat și Kevin Magnussen, rusul lovind danezul în Rascasse. Și celălălalt pilor Renault, Jolyon Palmer, a avut o zi grea. Englezul a pierdut controlul pe linia de start, urmând un contact cu bariera de protecție.
Monaco Rezultate / Clasamente
| Pilot | Echipă | Timp | Opriri | Pneuri | |
| 1 | Lewis Hamilton | Mercedes | 1:59:29.133 | 1 | W, U |
| 2 | Daniel Ricciardo | Red Bull TAG Heuer | +7.252 | 2 | W, I, SSf |
| 3 | Sergio Perez | Force India Mercedes | +13.825 | 2 | W, I, S |
| 4 | Sebastian Vettel | Ferrari | +15.846 | 2 | W, I, S |
| 5 | Fernando Alonso | McLaren Honda | +1:25.076 | 2 | W, I, SS |
| 6 | Nico Hulkenberg | Force India Mercedes | +1:32.999 | 2 | W, I, S |
| 7 | Nico Rosberg | Mercedes | +1:33.290 | 2 | W, I, U |
| 8 | Carlos Sainz | Toro Rosso Ferrari | +1 tur | 2 | W, I, SS |
| 9 | Jenson Button | McLaren Honda | +1 tur | 2 | W, I, SS |
| 10 | Felipe Massa | Williams Mercedes | +1 tur | 2 | W, I, SS |
| 11 | Valtteri Bottas | Williams Mercedes | +1 tur | 3 | W, I, SS, U |
| 12 | Esteban Gutierrez | Haas Ferrari | +1 tur | 2 | W, I, U |
| 13 | Romain Grosjean | Haas Ferrari | +2 tururi | 2 | W, I, U |
| 14 | Pascal Wehrlein | Manor Mercedes | +2 tururi | 1 | W, U |
| 15 | Rio Haryanto | Manor Mercedes | +4 tururi | 3 | W, I, U, Uf |
Abandonuri
| Pilot | Echipă | Tur abandon | Motiv | Opriri | Pneuri | |
| Marcus Ericsson | Sauber Ferrari | 51 | accident | 4 | W, I, U, Uf | |
| Felipe Nasr | Sauber Ferrari | 48 | accident | 4 | W, I, U, U | |
| Max Verstappen | Red Bull TAG Heuer | 34 | accident | 2 | W, I, S | |
| Kevin Magnussen | Renault | 32 | accident | 5 | W, I, I, SS, U | |
| Daniil Kvyat | Toro Rosso Ferrari | 18 | accident | 4 | W, Wf, Wf, I | |
| Kimi Raikkonen | Ferrari | 10 | accident | 0 | W | |
| Jolyon Palmer | Renault | 7 | accident | 0 | W | |
Cel mai rapid tur Lewis Hamilton Mercedes 1:17.939 tur 71
Clasamente
| Pilot | Puncte | |
| 1 | Nico Rosberg | 106 |
| 2 | Lewis Hamilton | 82 |
| 3 | Daniel Ricciardo | 66 |
| 4 | Kimi Raikkonen | 61 |
| 5 | Sebastian Vettel | 60 |
| 6 | Max Verstappen | 38 |
| 7 | Felipe Massa | 37 |
| 8 | Valtteri Bottas | 29 |
| 9 | Sergio Perez | 23 |
| 10 | Daniil Kvyat | 22 |
| 11 | Romain Grosjean | 22 |
| 12 | Fernando Alonso | 18 |
| 13 | Carlos Sainz | 16 |
| 14 | Nico Hulkenberg | 14 |
| 15 | Kevin Magnussen | 6 |
| 16 | Jenson Button | 5 |
| 17 | Stoffel Vandoorne | 1 |
| 18 | Esteban Gutierrez | 0 |
| 19 | Jolyon Palmer | 0 |
| 20 | Marcus Ericsson | 0 |
| 21 | Pascal Wehrlein | 0 |
| 22 | Felipe Nasr | 0 |
| 23 | Rio Haryanto | 0 |
| 1 | Mercedes | 188 |
| 2 | Ferrari | 121 |
| 3 | Red Bull Renault | 112 |
| 4 | Williams Mercedes | 66 |
| 5 | Force India Mercedes | 37 |
| 6 | Toro Rosso Ferrari | 30 |
| 7 | McLaren Honda | 24 |
| 8 | Haas Ferrari | 22 |
| 9 | Renault | 6 |
| 10 | Sauber Ferrari | 0 |
| 11 | Manor Mercedes | 0 |




















