Șeful Red Bull motorsport, Helmut Marko, este convins că RB13 dispune de cel cel mai bun șasiu din toată grila actuală din F1. Austriacul recunoaște că rezultatul foarte bun de pe Sepang – victorie pentru Max Verstappen și locul trei pentru Daniel Ricciardo – se datorează și problemelor celor de la Ferrari.
„Este adevărat, Ferrari a avut probleme Dar viteza noastră era apropiată de a lor. La finalul cursei din Malaezia, Sebastian Vettel era pe super-soft și s-a apropiat de Dany, care pilota pe soft. Dar nu a putut face nimic mai mult, pneurile lui s-au distrus. Așa că a oprit atacurile. Satisfacția supermă este însă faptul că am depășit Mercedes. Asta arată că am evoluat enorm de la începutul sezonului până acum. Se poate spune că avem, în acest moment, cel mai bun șasiu din F1. Devenim din ce în ce mai rapizi. Dacă nu apar probleme de ordin tehnic sau alte incidente cred că Max sau Daniel mai pot să obțină clasări pe podium și, de ce nu, victorii. Repet, sper să nu existe penalizări pentru folosirea unor noi elemente la unitatea de putere”, a spus Marko.
Foto: Clive Mason/Getty Images





















