Barcelona. Directorul Pirelli, Mario Isola, a oferit detalii despre pneurile din acest sezon. „În acest an avem 3 tipuri de pneuri slick – soft (bandă roșie), medium (galbenă) și hard (albă). La teste mai apar încă două variante, soft și hard, fără bandă. În ceea ce privește pneurile intermedium și wet pot să spun că anvelopa intermediară din 2019 are un diapazon mult mai larg decât în 2018. Operațional, ea intră câte puțin în regimurile de lucru ale slick-ului, respectiv al wet. Vorbim despre o construcție nouă a pneurilor, am dorit să administrăm mai bine problema încălzirii excesive. Dacă întrebați de ce lucesc, răspunsul este că folosim o nouă metodă de tratament a pneurilor, cu crom. Pneurile pentru acest sezon continuă să fie produse în România, iar ca variantă de rezervă avem Turcia”, a explicat italianul.

Isola a subliniat că anvelopele față vor fi încălzite mai mult decât cele spate: „De asemenea, am decis ca în 2019 pneurile față să fie încălzite la 100 de grade, iar cele spate – la 80. Asta pentru că am observat că turul de ieșire de la boxe în 2018 a fost foarte lent, pneurile avea nevoie de timp pentru a ajunge la temperatura optimă. Modificare a implicat reducerea presiunii la pneurile spate.”

Pirelli a oferit și temperaturile la care pneurile se află în regim de lucru normal: C1 (hard fără bandă) – 110-140 grade Celsius, C2 (hard cu bandă albă) – 110-135, C3 (medium) – 105-135, C4 (soft) – 90-120, C5 (soft fără bandă) – 85-115.

Foto: gpraces.ro