Williams a anunțat că Paddy Lowe este confirmat ca director tehnic al echipei, britanicul născut în Kenya preluând și un pachet de acțiuni al echipei din Grove. Lowe se întoarce la Williams (unde a mai lucrat în perioada 1987 – 1993, trecând apoi pe la McLaren – 1993 – 2013), după ce contractul cu Mercedes a expirat la finalul lunii decembrie (de menționat că Lowe a fost inginerul care a fost ignorat de Lewis Hamilton la Abu Dhabi, stârnind o adevărată furtună în cadrul echipei). La Williams, Lowe preia rolul rămas liber după plecarea lui Pat Symonds. În același timp, inginerul urmează să ocupe un loc în bodul de directori al echipei, alături de Claire Williams și Mike O’Driscoll.
„Întotdeauna am avut un respect profund pentru Williams, prima mea echipă în F1. Este o onoare pentru mine să mă întorc într-o poziție de lider și cu posibilitatea de a deveni acționar. Sunt motivat și vreau ca prin cunoștințele mele echipa să aibă din nou succes, să ajungem în fruntea acestui sport, unde este locul echipei Williams”, a spus Lowe.
În precedenta perioadă petrecută la Williams, Lowe a jucat un rol important (împreună cu Adrian Newey și Partick Head) la dezvoltarea sistemului de suspensie activă a bolidului FW14B, care a adus titlul, în 1992, lui Nigel Mansell.
„Sunt încântată că Paddy este din nou membru al familiei Williams. Să-l avem în rândurile noastre pe Paddy nu este doar un impuls moral, ci și un sprijin important pentru eforturile noastre de a ne întoarce în fruntea coloanei. Ambițiile noastre sunt neclintite – vrem să câștigăm curse și campionate, să fim cei mai buni”, a declarat Claire Williams.
Foto: Mercedes Benz Grand Prix Ltd





















