Corespondență din Barcelona
Șeful Haas, Guenther Steiner a analizat cum sunt poziționate forțele în F1, după cele 7 zile de teste de la Barcelona. Chiar dacă nu este încă sigur de ordinea primelor echipe, italianul spune că avantajul acestora față de restul echipelor este semnificativ.
„Între primele trei echipe și restul este o prăpastie de 1.5 sec. Diferențele vin de la aerodinamică, nu de la unitățile de putere. Nu este nicio surpriză faptul că Mercedes, Ferrari și Red Bull – neînsemnând că aceasta este ordinea forțelor, doar i-am numit pe cei trei! – au resurse, materiale și umane, pentru a dezvolta bolizii lor”, a explicat Steiner.
Iatalianul a precizat că la mijlocul coloanei o să fie înghesiuală, multe echipe având bolizi foarte apropiați în ceea ce privește performanțele. „Și totuși, din tot acest pachet de mijloc, o echipă iese în evidență. Este vorba de Williams. Cred chiar că ei se pot apropia de cei trei lideri. Avem nevoie doar de două săptămâni pentru a afla. Cât despre restul echipelor, inclusiv noi, ce să spun?! Rămâne să ne luptăm pentru poziția a 9-a. Acest loc poate fi ocupat de absolut oricine dintre restul echipelor”, a subliniat Steiner.
Foto: gpraces.ro