Nico Rosberg a reușit al doilea pole consecutiv. Pilotul german al celor de la Mercedes va pleca primul în Marele Premiu al Rusiei. Vremea pe Sochi autodrom a făct ca temperatura asfaltului să fie mai scăzută decât se așteptau inițial echipele. Din acest motiv piloții au fost nevoiți să facă mai multe tururi până când pneurile să ajungă la temperatura optimă.
Încă din prima sesiune toți piloții, cu excepția celor de la Mercedes au ieșit pe supersoft. Pastor Maldonado s-a învârtit, dar a reușit să treacă mai departe. Ceea ce nu au putut Fernando Alonso (cu noua unitate de putere Honda), Marcus Ericsson și cei doi piloți Manor – Will Stevens și Roberto Merhi.
După a doua parte a calificărilor nu au mai continuat Daniil Kvyat, Felipe Nasr, Jenson Button, Maldonado și Felipe Massa. „Am prins trafic, apoi am pierdut temperatura în pneuri”, a explicat Massa.
În sesiunea decisivă Hamilton și-a întrebat echipa dacă are sugestii pentru un nou balans al frânelor, după o frânare violentă în virajul 2. Hamilton a greșit apoi, în virajul 13, înapoindu-se apoi la boxe, terminând calificările cu un timp cu 0.330 sec mai mare decât cel al lui Rosberg. Din linia a doua pleacă Valtteri Bottas și Sebastian Vettel. Germanul de la Ferrari a cerut inginerilor modificarea unghiului de atac al eleronului față. Kimi Raikkonen a terminat pe 5, după o greșală în virajul 13. Finlandezul este urmat în grila de start de cei doi piloți Force India – Nico Hulkenberg și Sergio Perez. Ultimele 3 poziții în Top10 au fost ocupate de Romain Grosjean, Max Verstappen și Daniel Ricciardo.
Sainz vrea să participe la cursă
Carlos Sainz, aflat în spitalul nr. 4 din Sochi, după accidentul din ultimul antrenament de dinaintea calificărilor a postat pe twitter faptul că speră să primească acceptul medicilor de a lua startul în Marele Premiu al Rusiei. Spaniolul rămâne sub control medical, în spital, până mâine.
All ok! Nothing to worry about! Already thinking how to convince The doctors to Be on the grid for tomorrow! pic.twitter.com/81W1QFDo8q
— Carlos Sainz (@carlosainz) October 10, 2015
Pilotul McLaren, Fernando Alonso, a spus că speră din tot sufletul ca Sainz să fie ok și chiar să poată participa. „Important pentru Carlos este că nu a pățit nimic. Vorbisem cu managerul lui (Borja Ortiz-Echagüe) și stabilisem să luăm masa deseară. Amânăm cina după cursă”, a spus Alonso.
Marele Premiu al Rusiei – Sochi autodrom – Calificări – Rezultate
| Pilot | Echipă | S1 | S2 | S3 | Tururi | |
| 1 | Nico Rosberg | Mercedes | 1:38.343 | 1:37.500 | 1:37.113 | 20 |
| 2 | Lewis Hamilton | Mercedes | 1:38.558 | 1:37.672 | 1:37.433 | 18 |
| 3 | Valtteri Bottas | Williams Mercedes | 1:38.448 | 1:38.194 | 1:37.912 | 26 |
| 4 | Sebastian Vettel | Ferrari | 1:38.598 | 1:38.402 | 1:37.965 | 15 |
| 5 | Kimi Raikkonen | Ferrari | 1:39.207 | 1:38.224 | 1:38.348 | 18 |
| 6 | Nico Hulkenberg | Force India Mercedes | 1:39.250 | 1:38.727 | 1:38.659 | 21 |
| 7 | Sergio Perez | Force India Mercedes | 1:39.617 | 1:38.914 | 1:38.691 | 19 |
| 8 | Romain Grosjean | Lotus Mercedes | 1:39.056 | 1:38.754 | 1:38.787 | 19 |
| 9 | Max Verstappen | Toro Rosso Renault | 1:39.411 | 1:39.119 | 1:38.924 | 23 |
| 10 | Daniel Ricciardo | Red Bull Renault | 1:39.574 | 1:39.005 | 1:39.728 | 18 |
| 11 | Daniil Kvyat | Red Bull Renault | 1:39.580 | 1:39.214 | – | 18 |
| 12 | Felipe Nasr | Sauber Ferrari | 1:40.042 | 1:39.323 | – | 18 |
| 13 | Jenson Button | McLaren Honda | 1:39.739 | 1:39.763 | – | 15 |
| 14 | Pastor Maldonado | Lorus Mercedes | 1:39.724 | 1:39.811 | – | 15 |
| 15 | Felipe Massa | Williams Mercedes | 1:38.926 | 1:39.895 | – | 17 |
| 16 | Marcus Ericsson | Sauber Ferrari | 1:40.660 | – | – | 8 |
| 17 | Will Stevens | Manor Ferrari | 1:43.693 | – | – | 9 |
| 18 | Roberto Merhi* | Manor Ferrari | 1:43.804 | – | – | 8 |
| 19 | Fernando Alonso* | McLaren Honda | 1:40.144 | – | – | 7 |
| 20 | Carlos Sainz** | Toro Rosso Renault | – | – | – | 0 |
* penalizări schimbare unitate de putere
** așteaptă avizul doctorilor pentru participarea la MP al Rusiei, după accidentul din a3
Foto: Mercedes AMG Petronas




















