Max Verstappen a fost cel mai rapid pilot într-un al treilea antrenament electrizant. Olandezul de la Red Bull a realizat 1:41.829. Diferența față de următoarele două locuri este infimă – 0.072 sec față de Sebastian Vettel și 0142 față de Lewis Hamilton.
Verstapen a avut un final de antrenament destul de neplăcut. Olandezul a anunțat boxa că „mașina schimbă treptele singură”, adică o nouă problemă electronică. Inginerii l-au sfătuit să vină „la pas” spre garaj. Puțin mai devreme, Daniel Ricciardo, cu 0.6 sec mai lent (locul 6) decât coechipierul său, atinsese mantinela. Și autralianul, cel mai rapid pilot în sesiunile de ieri, fusese sfătuit să se întoarcă încetișor spre garaj.
Câteva cuvinte trebuie spuse și despre Vettel. Germanul de la Ferrari a atins, din nou, mantinela penultimului viraj, cu roata dreapta spate. Spre final, Vettel a fost rugat să treacă într-un anumit regim al motorului. Respectiva setare este folosită de Ferrari atunci când sunt probleme!
Senzația este oferita de piloții de pe locurile 4 și 5 în antrenament – Fernando Alonso și Stoffel Vandoorne. Da, McLaren! Băieții din Woking au fost mai lenți cu 0.5 – 0.6 sec, dar au lăsat impresia că în bolid mai există resurse. La o zi după ce McLaren a rupt contractul cu Honda, anunțând că din 2018 o să alerge cu Renault. E, au fost ceva probleme la mașina lui Alonso. Chiar la începutul sesiunii mecanicii au schimbat pedala de frână la bolidul spaniolului.
În top 10 au mai intrat Nci Hulkenberg, Valtteri Bottas (probleme cu spatele bolidului), Kimi Rikkonen și Sergio Perez. Ultimul, la +1.1 sec față de Verstappen.
Sesiunea a fost întreruptă 9 minute, după accidentul lui Marcus Ericsson. Pilotul Sauber a lovit bolidul în mantinela de protecție, avariind spatele mașinii.
Foto: Mark Thompson / Getty Images / Red Bull Media House