Toro Rosso a prezentat bolidul pentru sezon 2019 – STR14. Mașina, cu deja tradiționalele culori ale echipei – albastru-argintiu-roșu – se conformează restricțiilor aerodinamice, impuse de noul regulament pentru 2019.
„Scopul nostru a fost, întotdeauna, să îmbunătățim bolidul de la sezon la sezon. Am lucrat intens în această iarnă, am efectuat schimbări organizaționale. Sperăm ca totul să aibă un efect pozitiv. În comparație cu alte echipe, Toro Rosso se bazează pe un număr mic de persoane. Este adevărat, ne ajută foarte mult relația cu Red Bull. Mai ales acum, când și cei din Milton Keynes au motorizare Honda. Țin să subliniez că Toro Rosso va dispune de aceleași elemente Honda, pe parcursul întregului sezon, ca și Red Bull. Altfel, trebuie să o spunem, utilizăm elemente Red Bull de generație 2018. Atenția la detalii face diferența, iar asta se traduce prin performanțe mai mari”, a spus șeful echipei din Faenza, Franz Tost.
Piloți și decizii aerodinamice
Piloții Toro Rosso în 2019 sunt Daniil Kvyat, revenit după „anul de exilare” la Ferrari, precum și Alexander Albon. Acesta este vicecampion în GP3 (2016), iar anul trecut a terminat pe 3 în Formula 2 (în spatele piloților George Russell – în prezent la Williams, respectiv Lando Norris – McLaren).
„Niciodată până acum, în cariera mea, nu am avut o țintă stabilită. În fiecare an a fost vorba doar despre curse. Pas cu pas: urcarea la volan, concentrare și respectiva sesiune, indiferent dacă vorbim despre antrenamente, calificări sau curse. Și așa o să rămână pentru mine! Dacă începi să-ți propui anumite obiective pe termen lung pui presiune inutilă asupra ta”, a spus Albon.
„Nu știm cu exactitate unde vom fi. Ca toți ceilalți, sperăm să avem un pachet cât mai bun. Cred în băieții din echipă, suntem motivați și concentrați pentru a avea un sezon bun”, a declarat Kvyat.
STR14 dispune de detalii interesante. Nasul bolidului are 6 orificii, câte trei pe fiecare parte, cu scopul de a dirija fluxul de aer. Ultima flanșă, cea de sus, a eleronului față este curbată. Suspensia este montată mai jos decât la STR13. Bardgeboard-urile sunt mai mic decât se aștepta și poziționate mai în spate (cel puțin deocamdată). Toro Rosso a pus în lateralul sidepod-urilor aripi laterale verticale, care aduc aminte de bolidul McLaren de anul trecut.
Team manager-ul Graham Watson a subliniat faptul că Toro Rosso a adoptat design-ul jantei și a sistemului de prindere al roții de la Red Bull.
Foto: Red Bull Content Pool























