Renault a confirmat faptul că există discuții cu McLaren. Echipa din Woking este în fața unei dileme – să continue sau nu cu Honda… Mercedes și Ferrari deja au refuzat McLaren, din considerente tactice. Marile echipe nu doresc apariția unui nou competitor, fiind cunoscut faptul că specialiștii consideră că un McLaren cu mai multă putere și fiabilitate s-ar bate, inclusiv în acest an, la victorii. Astfel, Renault este singura alternativă pentru McLaren. Francezii au, pe lângă echipa proprie, doi clienți – Red Bull și Toro Rosso. Cei din Faenza au discutat cu Honda, dar nu s-a ajuns la nicio concluzie.
„Pot să confirm faptul că am avut discuții cu McLaren, dar în acest moment există anumite restricții în regulament dacă dorim ca unitățile de putere Renault să fie pe bolizii a mai mult de trei echipe. Mai mult, nu cred că putem să oferim aceste servicii pentru mai mult de trei echipe fără o degradare a calității… Pentru că nu este ușor. Contractul cu Red Bull este important pentru noi și am dori chiar ca relațiile cu această echipă să continue și după 2020. Din cțte înțeleg, McLaren analizează variantele și noi dorim să respectăm momentele lor de gândire”, a declarat șeful Renault F1, Cyril Abiteboul.
McLaren o să anunțe cu ce motor o să alerge la anul cel târziu la finalul unii septembrie. Din câte se pare, conultanți de la Ilmor au ajutat Honda în ultimul timp, progresul pentru 2018 fiind evident. Asta ar însemna ca McLaren să continue cu japonezii.
În același timp, Abiteboul a vorbit și despre eventuala întoarcere a lui Robert Kubica. Polonezul a impresionat la testele din Ungaria, dar conducerea Renault consideră că mai sunt elemente de clarificat în ceea ce privește potențiualul pilotului.
„Încă nu avem răspunsurile la toate întrebările vis-a-vis de Robert. Impresia generală este bună, dar era nevoie de mai multe teste, ceea ce este posibil doar într-o lume perfectă, dar nu și conform regulilor din F1. Unul dintre elementele pe care trebuie să le înțelegem este reacția lui Kubica la scenarii de cursă, cum ar fi schimbările atmosferice sau lupta din primul viraj. Una este testul privat, izolat, cu totul altceva ca pe circuit să existe factori care să aducă un plus de stres pilotului. Singura soluție este folosirea lui Kubica în primul antrenament într-unul dintre weekend-urile de curse rămase. Dar ne gândim, nu vreau să se înțeleagă faptul că echipa își asumă niște obligații. Dar ne gândim”, a precizat Abiteboul.
Foto: Renault Sport F1 Team





















