Kimi Raikkonen a fost cel mai rapid pilot, în a 7-a zi de teste pentru sezonul 2016. Pilotul Ferrari a obținut un 1:22.765, cu noile pneuri Pirelli ultra-soft. Finlandezul a ieșit în turul de instalare cu sistemul de protecție Halo, iar apoi s-a axat pe stinturi scurte și medii.
La 0.4 sec de Raikkonen a fost Felipe Massa cu Williams. Cel mai bun tur al brazilianului a fost cu pneuri soft. La o diferență de mai puțin de 1 sec față de Raikkonene au fost și alți doi piloți cu pneurile cu cant violey (ultra-soft) – Nico Hulkenberg, de la Force India și Max Verstappen, de la Torro Rosso. Pilotul german al celor de la Force India a ținut să spună la finalul zilei că sistemul Halo este extraordinar de urât și se îndoiește că ajută cu ceva, real, la protecția piloților.
La 1.3 sec de timpul lui Raikkonen a fost Nico Rosberg. Pilotul german al echipei Mercedes a folosit însă pneuri medium. La fel ca și coechipierul său, Lewis Hamilton, care a condus în sesiunea de după prânz. Englezul a catalogat sistemul Halo ca fiind „cel mai groaznic de urât element, apărut vreodată în F1”.
Felipe Nasr a făcut 116 tururi cu noul Sauber. Brazilianul s-a declarat mulțumit de C35, declarând că este o evoluție a lui C34.
Fernando Alonso a terminat ziua cu al 7-lea timp, la puțin peste 2 sec de Raikkonen. Pilotul McLaren a dat cel mai bun timp cu super-soft. Două aspecte sunt interesante la Alonso – a pus pentru un stint foarte scurt pneurile ultra-soft, nereușind un timp mai bun decât cu super-soft, iar după prânz a efectuat o simulare de cursă.
Pascal Wehrlein a alergat cu Manor cu pneuri ultra-soft, în timp ce Daniil Kvyat s-a oprit la soft. Joylon Palmer a strâns, în sfârșit, ceva tururi cu bolidul Renauult. Britanicul a avut, spre deosebire de coechipierul său, Kevin Magnussen, destul ghinion în prima săptămână de teste. Mașina avea probleme exact în zilele când Palmer trebuia să fie la volan.
Haas s-a întors pe pistă, după două zile extrem de grele, în care echipa a trebuit să rezolve defecțiuni la sistemul de alimentare și la turbo. Planurile inițiale ale echipei lui Gene Haas erau ca Romain Grosjean să efectueze o simulare de cursă. Din păcate, ele nu au avut succes. Pilotul francez a cauzat toate cele trei straguri roșii ale zilei – ieșiri în decor în virajele 1 și 4, apoi oprire la ieșirea pe circuit. Grosjean a spus că problemele s-au datorat funcționării necorespunzătoare a frânelor.
Teste Catalunya Ziua 7 Rezultate
| Pilot | Echipă | Timp | Diferență | Tururi | |
| 1 | Kimi Raikkonen | Ferrari | 1:22.765 | – | 136 |
| 2 | Felipe Massa | Williams Mercedes | 1:23.193 | +0.428 | 119 |
| 3 | Nico Hulkenberg | Force India Mercedes | 1:23.251 | +0.486 | 137 |
| 4 | Max Verstappen | Toro Rosso Ferrari | 1:23.382 | +0.617 | 159 |
| 5 | Nico Rosberg | Mercedes | 1:24.126 | +1.361 | 81 |
| 6 | Felipe Nasr | Sauber Ferrari | 1:24.760 | +1.995 | 116 |
| 7 | Fernando Alonso | McLaren Honda | 1:24.870 | +2.105 | 118 |
| 8 | Pascal Wehrlein | Manor Mercedes | 1:24.913 | +2.148 | 48 |
| 9 | Daniil Kvyat | Red Bull TAG Heuer | 1:25.141 | +2.376 | 121 |
| 10 | Jolyon Palmer | Renault | 1:26.224 | +3.459 | 98 |
| 11 | Lewis Hamilton | Mercedes | 1:26.488 | +3.723 | 63 |
| 12 | Romain Grosjean | Haas Ferrari | 1:27.196 | +4.431 | 78 |




















