De unde poate veni o diferență de 0.001 sec? Aceasta a fost diferența dintre Valtteri Bottas și Daniel Ricciardo. Drept urmare pilotul Williams o să plece de pe 5, iar autralianul celor de la Red Bull – de pe 6.
Bottas crede că răspunsul la întrebare îl reprezintă schimbările efectuate pe casca sa înainte de calificări. Finlandezul a renunțat la două orificii de ventilație, montate pe cască. Directorul tehnic Williams, Rob Smedley a apreciat turul făcut de Bottas în q3 ca fiind extraordinar: „a scos tot ce se putea din mașină”.
De partea cealaltă, nici Ricciardo nu s-a lăsat mai prejos. Întrebat care este cheia diferenției de 0.001, australianul a spus: De acord, nu este plăcut să pierzi o poziție pentru o astfel de diferență. Pe de altă parte, Valtteri a obținut acel timp așa că merită locul din fața mea. Să știți că nu învinuiesc bucățica de pizza pe care am mâncat-o vineri seară. Acum, dacă mâncam cum o fac de obicei, cred că eram și în spatele lui Max.”
Foto: Glenn Dunbar/Williams




















