Corespondență din Barcelona
Valtteri Bottas a rămas în frunte și la finalul zilei, deși a condus bolidul Mercedes doar dimineață. Timpul finlandezului – 1:19.310 min a rămas nedepășit după prînz, într-o sesiune condimentată cu ceva incidente.
Kimi Raikkonen s-a învârtit în virajul 3 și a lovit bolidul Ferrari în bariera de protecție. Au fost avariate eleronul față și suspensia stânga față.
A mai fost un steag roșu, cu puține minute înainte de finalul zilei. Max Verstappen a oprit în virajul 12, în timp ce efectua o simulare de cursă, dar o problemă la motor a apărut cu 2 tururi înainte de oprirea la boxe. Interesant este faptul că înainte de a ieși pentru simulare pe RB13 a fost montat un nou motor Renault. Cu toate acestea, Verstappen a terminat ziua cu cele mai multe tururi – 102 (umrat de Sergio Perez – 100). Trebuie subliniat faptul că piloții Mercedes au făcut, împreună 149 de tururi, iar cei de la Williams – 122. Și pentru că tot a venit vorba despre Williams – Lance Stroll a avut o zi „curată”, fără incidente. Canadianul a obținut al cincilea timp, fiind cu 1.1 sec mai lent decât coechipierul său, Felipe Massa (este adevărat, timpul brazilianului este pe ultra-soft, iar al canadianului – pe super-soft).
Fernando Alonso a efectuat 46 de tururi, nereușind după prânz să-și îmbunătățească timpul.
Marcus Ericsson a cauzat ultimul steag roșu al zilei, când a oprit bolidul Sauber în virajul 7, la câteva momente după ce mașina Red Bull a lui Verstappen fusese adusă la boxe și activitatea pe pistă reîncepută.
Foto: gpraces.ro
Barcelona test 2 Circuit Catalunya Ziua 2 Rezultate
| Pilot | Echipă | Timp | Diferență | Pneuri | Tururi | |
| 1 | Valtteri Bottas | Mercedes | 1:19.310 | – | super-soft | 70 |
| 2 | Felipe Massa | Williams | 1:19.420 | 0.110 | ultra-soft | 63 |
| 3 | Kimi Raikkonen | Ferrari | 1:20.406 | 1.096 | soft | 53 |
| 4 | Max Verstappen | Red Bull | 1:20.432 | 1.122 | soft | 102 |
| 5 | Lance Stroll | Williams | 1:20.579 | 1.269 | super-soft | 59 |
| 6 | Lewis Hamilton | Mercedes | 1:20.702 | 1.392 | soft | 79 |
| 7 | Nico Hulkenberg | Renault | 1:21.213 | 1.903 | super-soft | 61 |
| 8 | Sergio Perez | Force India | 1:21.297 | 1.987 | super-soft | 100 |
| 9 | Carlos Sainz | Toro Rosso | 1:21.872 | 2.562 | soft | 92 |
| 10 | Romain Grosjean | Haas | 1:21.887 | 2.577 | ultra-soft | 96 |
| 11 | Pascal Wehrlein | Sauber | 1:23.000 | 3.690 | soft | 59 |
| 12 | Fernando Alonso | McLaren | 1:23.041 | 3.731 | soft | 46 |
| 13 | Marcus Ericsson | Sauber | 1:23.384 | 4.074 | soft | 46 |
| 14 | Jolyon Palmer | Renault | 1:24.774 | 5.464 | soft | 29 |





























