BMW M3 CS vine cu o serie de elemente de individualizare speciale. Dintre acestea se remarcă utilizarea extinsă a plasticului ranforsat cu fibră de carbon (CFRP), inclusiv capota și acoperișul automobilului. Astfel, BMW M3 CS este mai ușor – doar 1585 kg. Un alt avantaj al folosirii acestui material compozit este coborârea centrului de greutate, ceea ce, automat, înseamnă manevrabilitate crescută. Pe spatele mașinii este montat un spoiler Gurney, realizat din fibră de carbon, care direcționează fluxul de aer, îmbunătățind apăsarea la sol.
Design expresiv
Partea frontală a BMW M3 CS, cu conturul său tridimensional pronunțat, are o prezență extrem de sportivă. Caracteristicile distinctive includ blocurile optice duble, cu tehnologie LED de ultimă generație, și grila subțire a radiatorului. Spoilerul față este împărţit în trei părţi şi, în paralel cu îndeplinirea funcţiilor sale tehnice, evidenţiază şi mai bine caracterul dinamic al noului BMW M3 CS. Prizele de aer largi asigură o răcire eficientă atât pentru motorul twin-turbo cu şase cilindri, cât şi pentru sistemul de frânare puternic. Spliterul frontal este produs din fibră de carbon expusă şi reduce portanţa punţii faţă. Plasticul ranforsat cu fibră de carbon (CFRP) a fost utilizat şi pentru spoilerul Gurney restilizat din spate. Difuzorul spate din CFRP este preluat de la BMW M4 GTS. Acesta adaugă un detaliu vizual sportiv în partea spate şi încorporează perfect cele patru ţevi de eşapament, din oţel inoxidabil, ale sistemului de evacuare sport M, cu două ramificaţii, specifice pentru CS.
0-100 km/h în 3.9 secunde
Motorul de 3.0 l are puterea maximă de 460 cp, disponibilă la 6250 rpm, cuplul maxim – 600 Nm, utilizat pe un interval de turații 4000 – 5380 rpm. Accelerarea de la 0 la 100 km/h se realizează în 3.9 secunde, iar viteza maximă (limitată electronic) este de 280 km/h.
Puterea mare a motorului de 3,0 litri este obţinută prin funcţionarea la un regim de turaţii mari pentru un propulsor turbo, prin includerea a două turbocompresoare şi a unei răciri foarte eficiente a aerului de admisie. Tehnologia M TwinPower Turbo disponibilă la BMW M3 CS utilizează două turbocompresoare mono-scroll foarte receptive, care sunt combinate cu High Precision Injection, sincronizarea variabilă a supapelor VALVETRONIC şi controlul complet variabil al arborelui cu came Double-VANOS pentru a asigura un control perfect al funcţionării motorului cu şase cilindri în linie. Presiunea de admisie este mărită continuu chiar de la turaţia de ralanti, în timp ce gestiunea complet variabilă a supapelor şi a arborelui cu came ajută la menţinerea unui factor de eficienţă ridicat. Acest lucru nu numai că permite motorului să-şi genereze puterea în mod liniar pe un interval foarte larg al turaţiilor, dar o face şi într-un mod foarte economic. Toate acestea înseamnă menţinerea la un nivel scăzut a consumului de combustibil şi, prin urmare, a emisiilor (consum de combustibil combinat – 8.3 l/100 km, emisiile de CO2 combinate – 194 g/km).
Acustica motorului este asigurată de un sistem de evacuare sport M care a fost adaptat special pentru CS și al cărui cvartet de țevi de eșapament din oțel inoxidabil se integrează elegant în difuzorul spate din CFRP.
Noul BMW M3 CS este echipat cu transmisie M cu dublu ambreiaj (M DCT), cu şapte trepte şi Drivelogic. Schimbările foarte rapide ale vitezelor înseamnă că nu există nici o întrerupere a fluxului de putere, în timp ce funcţia M Launch Control asigură o acceleraţie perfectă la demaraj. Unitatea M DCT funcţionează complet automat, dar sunt disponibile şi clapete de schimbare pe volan, în cazul în care se doreşte schimbarea manuală a treptei de viteză. Pentru a gestiona confortabil chiar şi cele mai solicitante condiţii de funcţionare, transmisia cu şapte trepte dispune de un răcitor de ulei dedicat.
Suspensie M adaptivă
Suspensia este revizuită, brațele și suporturile roților fiind realizate din aluminiu forjat. Ceea ce înseamnă coborârea centrului de greutate și beneficii din punct de vedere dinamic. Pachetul high-tech de tehnologie a şasiului pentru noul BMW M3 CS include diferenţialul M activ. Comanda de blocare, controlată electronic, a diferenţialului cu patinare limitată îmbunătăţeşte suplimentar stabilitatea şi tracţiunea în viraje. Sistemul de comandă comunică cu sistemul DSC (Dynamic Stability Control), luând în calcul o serie extinsă de parametrii precum poziţia acceleraţiei, viteza de rotaţie a roţilor, unghiul volanului şi direcţia de deplasare, precum şi adaptarea cu maximă precizie şi viteză la schimbarea situaţiei de condus.
Noul BMW M3 CS este echipat standard cu suspensia M adaptivă, care oferă conducătorului posibilitatea de a alege între modurile Comfort, Sport şi Sport+, inclusiv setări ale amortizoarelor pentru fiecare dintre cele trei moduri. De asemenea, prin simpla apăsare a unui buton poate fi selectată una dintre cele trei setări diferite pentru direcţia electromecanică.
BMW M3 CS este echipată standard cu jante din aliaj uşor în nuanţă Orbit Gray mat. Inginerii BMW M GmbH au aplicat şi la jante un design ultrauşor. Fiecare din jantele spate – 10 J x 20″ – nu cântăreşte mai mult de zece kilograme, iar cele faţă – 9 J x 19″ – aproximativ nouă kilograme. Acest lucru menţine reduse masele nesuspendate, ceea ce reprezintă un alt factor în manevrabilitatea foarte dinamică a M3 CS. M3 CS este echipat standard cu anvelope Michelin Pilot Sport Cup 2 de dimensiuni diferite (265/35 R 19 în faţă şi 285/30 R 20 în spate).
Interior
Interiorul este sportiv, utilizarea generoasă de Alcantara și piele în două tonuri Silberstone/Black creează o ambianță plăcută, de clasă, cu o notă specială pentru butonul roșu de start/stop. Pasagerii stau confortabil în scaunele M ultraușoare și se pot bucura de controlul automat al aerului condiționat, de o versiune adaptată a sistemului de sonorizare surround Harman Kardon și a sistemului profesional de navigație.
BMW M3 CS poate să fie comandat de la începutul anului viitor., producția fiind pregătită pentru luna martie.
Foto: BMW

























