Barcelona. Stoffel Vandoorne a efectuat doar 37 de tururi, în a doua zi a testelor de pe Catalunya. Belgianul a fost mai lent cu 0.6 sec decât Sebastian Vettel, dar a folosit hyper-soft (cea mai moale compoziție Pirelli), în timp ce germanul de la Ferrari a obținut cel mai bu timp pe soft. De aici, se poate vorbi de o diferență de 1.5, poate chiar 2.0 sec între Ferrari și McLaren, ceea ce este mult! Dar asta nu este foarte sigur, pentru că nu se cunoaște cantitatea de combustibil din rezervoarele bolizilor.
Multă lume s-a întrebat de ce doar 37 de tururi!? În timp ce celelalte echipe cu motor Renault au efectuat mult mai multe: Red Bull – 67, Renault – 65 (vorbim de a doua zi de teste, dar lucrurile nu au stat altfel nici în prima zi, când Ricciardo a făcut 102 tururi, Hulkenberg și Sainz, împreună – 99, iar Alonso – doar 51). Răspunsul a fost primit la finalul celei de-a doua zile: o problemă la evacuarea MCL33.
„Am avut o mică problemă cu un clip de prindere, imediat după prânz.Evident, asta a desprins evacuarea și a direcționat aer fierbinte spre șasiu. Au fost afectate câteva cabluri care au legătură cu sistemul de frânare. A fost normal să oprim, să verificăm și să rezolvăm situația. Prima impresie despre MCL33 este pozitivă. Dar este dificil să menții temperatura în pneuri. De fiecare dată când ieșeam pentru anumite evaluări aerodinamice, pneurile pierdeau rapid temperatura. Am folosit hyper pentru că, în condițiile acestea, ajung mai repede la o temperatură acceptabilă”, a explicat Vandoorne.
Foto: gpraces.ro