Daniel Ricciardo a stabilit cel mai bun timp în primul antrenament pe Marina Bay – 1:39.711 min, cu pneuri hypersoft. Cu 2 zecimi mai mult a obținut Max Vestappen. Doar piloții Ferrari au fost la mai puțin de o secundă față de australianul de la Red Bull: Sebastian Vettel – 0,286 sec (ceva dificultăți cu MGU-K), Kimi Raikkonen – 0.775 sec. Finladezul a pierdut ceva timp în garaj, din cauza unei probleme electronice. Verstappen și Raikkonen (ieșire în virajul 18) au pe bolizii lor noi MGU-H.
Cu nou bargeboard-uri pe Renault-ul său, Nico Hulkenberg a fost pe 5 (a avut probleme cu senzorii de temperatură), la 1.3 sec de Ricciardo. El a fost urmat de Lewis Hamilton, Carlos Sainz și Valtteri Bottas (diferența dintre britanic și finlandez a fost de 0.197 sec), cu sublinierea că piloții Mercedes nu au folosit pneurile hypersoft. Bottas a și greșit în virajul 14, ieșind în zona de siguranță.
Piloții Red Bull nu a pus ultrasoft, ce de la Ferrari au mers doar pe hypersoft. Mercedes au ales un prim stint pe ultrasoft, apoi 2 stinturi pe soft, iar la Renault – Hulkenberg a ieșit pe soft și hypersoft, iar Sainz – pe ultasotf și hypersoft.
În top 10 au mai intrat Charles Leclerc (proaspăt anunțat la Ferrari, din 2019) și Romain Grosjean. Leclerc a terminat sesiunea cu probleme la roata dreapta față, după ce a lovit bolidul Sauber în virajul 3.
Sesiunea s-a desfășurat la 32 de grade în aer și 43 – asfalt. Ceea ce este mult peste ce urmează să fie în calificări și cursă.
Lance Stroll s-a învârtit în virajul 2, iar Pierre Galsy s-a plâns de faptul că pe frânare bolidul Toro Rosso trage spre stânga. McLaren a continuat forma mizeră: Fernando Alonso a anunțat că nu are putere, iar Stoffel Vandoorne a fost chemat la boxe, din cauza unor probleme hidraulice.
Ferrari și Mercedes au venit în Singapore cu noi aripi spate, cu un element exterior atașat pe partea laterală. Hamilton și Bottas au avut, de asemenea, sisteme diferite de protecție Halo, finlandezul testând o versiune nouă cu o aripă suplimentară. Cele mai mult schimbări au fost la Racing Point Force India: noi bargeboard-uri, cu primul element curbat și „legat” de șasiu, modificarea numărului generatoarelor de vortex de pe podea – de la 3 la 6, eliminarea unui suport al oglinzii, diffuser nou.
Singapore Marina Bay FP1 Rezultate
| 1 Daniel Ricciardo | Red Bull | 1:39.711 | – | 27 | sx2, hsx2 |
| 2 Max Verstappen | Red Bull | 1:39.912 | +0.201 | 27 | sx2, hsx2 |
| 3 Sebastian Vettel | Ferrari | 1:39.997 | +0.286 | 23 | hsx5 |
| 4 Kimi Raikkonen | Ferrari | 1:40.486 | +0.775 | 21 | hsx6 |
| 5 Nico Hulkenberg | Renault | 1:41.105 | +1.394 | 26 | sx3, hsx2 |
| 6 Lewis Hamilton | Mercedes | 1:41.232 | +1.521 | 28 | us, sx2 |
| 7 Carlos Sainz | Renault | 1:41.329 | +1.618 | 23 | usx2, hsx2 |
| 8 Valtteri Bottas | Mercedes | 1:41.429 | +1.718 | 28 | us, sx2 |
| 9 Charles Leclerc | Sauber | 1:42.035 | +2.324 | 24 | sx3, hsx2 |
| 10 Romain Grosjean | Haas | 1:42.108 | +2.397 | 21 | usx2, hsx2 |
| 11 Marcus Ericsson | Sauber | 1:42.408 | +2.697 | 23 | sx3, hsx2 |
| 12 Sergio Perez | Racing Point Force India | 1:42.412 | +2.701 | 25 | hsx2, sx2 |
| 13 Kevin Magnussen | Haas | !.42.452 | +2.741 | 20 | usx2, hsx2 |
| 14 Fernando Alonso | McLaren | 1:42.630 | +2.919 | 23 | sx4, usx2 |
| 15 Esteban Ocon | Racing Point Force India | 1:43.177 | +3.466 | 25 | hsx2, sx2 |
| 16 Pierre Gasly | Toro Rosso | 1:43.240 | +3.529 | 25 | usx5 |
| 17 Brendon Hartley | Toro Rosso | 1:43.485 | +3.774 | 30 | usx4 |
| 18 Lance Stroll | Williams | 1:43.849 | +4.138 | 30 | usx4 |
| 19 Sergey Sirotkin | Williams | 1:44.036 | +4.325 | 29 | usx5 |
| 20 Stoffel Vandoorne | McLaren | 1:45.160 | +5.449 | 11 | sx2, us |
Foto: Lars Baron/Getty Images, McLaren Racing, Haas F1 Team, Scuderia Toro Rosso, Racing Point Force India F1 Team, Renault Sport F1 Team, Williams F1, Scuderia Ferrari






























