Nico Rosberg este campion mondial! Rosberg este al 33-lea pilot care obține titlul în F1 și, de asemenea, al treilea german – după Michael Schumacher și Sebastian Vettel.
„Este uluitor ce se întâmplă. Mulțumesc soției (Vivian, prezentă la cursă), tatălui meu, Keke (campion în F1 în 1982), echipei, tuturor celor care m-au susținut”, a spus, cu lacrimi în ochi, Rosberg.
Pilotul german a obținut titlul după o bătălie extenuantă. Cursa de pe Yas Marina, deși nu foarte de spectaculoasă, a fost încărcată de tensiune, strategie, momente în care simți cum pulsul îți sparge timpanele, iar gândurile „mai sunt 5 tururi, mai sunt 2 tururi…” trebuie să fi fost năucitoare, chiar și pentru un om cu psihic antrenat.
În Abu Dhabi am avut parte de un Lewis Hamilton care a interpretat un rol machiavelic. Britanicul știa foarte bine că are doar câteva opțiuni de a obține titlul. Și chiar dacă victoria părea un scop relativ ușor de atins, problema lui Hamilton era alta: cum să facă Rosberg să ajungă pe 4? Ei bine, Hamilton a găsit răspunsul – un parcurs lent, care să permită apropierea piloților Red Bull și Ferrari care să-l atace și, eventual să treacă de coechipierul său. Scopul scuză mijloacele… Până la urmă, strategia nu a mers. Iar meritul pentru acestă înfrângere a tacticii lui Hamilton o are Rosberg.
Nico, deși supus unei presiuni, a reușit să facă o cursă precisă. Cu un atac și o depășire a lui Max Verstappen (cu o strategie cu o singura oprire, după o învârtire în primul viraj în urma unui contact cu Nico Hulkenberg) ca la carte. Cu apărare fermă a poziției, pe final, la încercarea lui Sebastian Vettel (tactică extrem de agresivă, cu super-soft pe stint-ul final) de a-i fura locul doi. Singurul minus, poate, este acela că nu a încercat să-l atace pe Hamilton. Care era clar că merge mult sub posibilitățile mașinii. Dar… pentru că aici e un dar… trebuie subliniat faptul că Rosberg a evitat orice conflict cu pilotul britanic. Care reușise să strângă în spatele lui Rosberg pe Vettel și Verstappen și să refuze să asculte indicația directorului tehnic Paddy Lowe de a mări ritmul. Hamilton a reușit să câștige în Abu Dhabi, a 10-a victorie în sezonul 2016. Și atât! Titlul îi aparține lui Nico Rosberg.
Frumos gestul lui David Coulthard pe podium, când i-a rugat pe cei doi piloți Mercedes să se îmbrățișeze. La fel de simpatică a fost și bâlba organizatorilor care au schimbat trofeele pentru locul 2 și pentru constructor, oferind prima cupă lui Rosberg, iar pe a doua inginerului germanului, Tony Ross.
Trebuie punctate ale câteva aspecte. Felipe Massa a obținut 2 puncte, terminând pe 9, în ultima sa cursă în F1. Brazilianul a terminat în spatele celor de la Force India –Hulkenberg și Sergio Perez, dar în fața lui Fernando Alonso.
Colegul spaniolului la McLaren, Jenson Button, a abandonat, după ce suspensia față dreapta s-a rupt la urcarea pe vibratorul din virajul 10. Englezul, pentru care 99% cursa din Abu Dhabi a fost ultima din carieră, a fost aclamat minute în șir atunci când a parcat în garajul McLaren.
Foto: Mercedes Grand Prix Ltd., Daimler, Red Bull Media House
Abu Dhabi Yas Marina 55 tururi Rezultate / Clasamente
| Pilot | Echipă | Timp / diferență | |
| 1 | Lewis Hamilton | Mercedes | 1:38:04.013 |
| 2 | Nico Rosberg | Mercedes | +0.439 sec |
| 3 | Sebastian Vettel | Ferrari | +0.843 sec |
| 4 | Max Verstappen | Red Bull TAG Heuer | +1.685 sec |
| 5 | Daniel Ricciardo | Red Bull TAG Heuer | +5.315 sec |
| 6 | Kimi Raikkonen | Ferrari | +18.816 sec |
| 7 | Nico Hulkenberg | Force India Mercedes | +50.114 sec |
| 8 | Sergio Perez | Force India Mercedes | +58.776 sec |
| 9 | Felipe Massa | Williams Mercedes | +59.436 sec |
| 10 | Fernando Alonso | McLaren Honda | +59.896 sec |
| 11 | Romain Grosjean | Haas Ferrari | +1:16.777 min |
| 12 | Esteban Gutierrez | Haas Ferrari | +1:35.113 min |
| 13 | Esteban Ocon | Manor Mercedes | +1 tur |
| 14 | Pascal Wehrlein | Manor Mercedes | +1 tur |
| 15 | Marcus Ericsson | Sauber Ferrari | +1 tur |
| 16 | Felipe Nasr | Sauber Ferrari | +1 tur |
| 17 | Jolyon Palmer | Renault | +1 tur |
Cel mai rapid tur
Sebastian Vettel Ferrari 1:43.729 (turul 43, 192.756 km/h)
Abandonuri
| Pilot | Echipă | Tur | Motiv |
| Carlos Sainz | Toro Rosso Ferrari | 41 | cutie de viteze |
| Daniil Kvyat | Toro Rosso Ferrari | 14 | cutie de viteze |
| Jenson Button | McLaren Honda | 12 | suspensie |
| Valtteri Bottas | Williams Mercedes | 6 | suspensie |
| Kevin Magnussen | Renault | 5 | suspensie |
Clasamente
| Pilot | Puncte | |
| 1 | NICO ROSBERG | 385 |
| 2 | Lewis Hamilton | 380 |
| 3 | Daniel Ricciardo | 256 |
| 4 | Sebastian Vettel | 212 |
| 5 | Max Verstappen | 204 |
| 6 | Kimi Raikkonen | 186 |
| 7 | Sergio Perez | 101 |
| 8 | Valtteri Bottas | 85 |
| 9 | Nico Hulkenberg | 72 |
| 10 | Fernando Alonso | 54 |
| 11 | Felipe Massa | 53 |
| 12 | Carlos Sainz | 46 |
| 13 | Romain Grosjean | 29 |
| 14 | Daniil Kvyat | 25 |
| 15 | Jenson Button | 21 |
| 16 | Kevin Magnussen | 7 |
| 17 | Felipe Nasr | 2 |
| 18 | Jolyon Palmer | 1 |
| 19 | Pascal Wehrlein | 1 |
| 20 | Stoffel Vandoorne | 1 |
| 21 | Esteban Gutierrez | 0 |
| 22 | Marcus Ericsson | 0 |
| 23 | Esteban Ocon | 0 |
| 24 | Rio Haryanto | 0 |
| Constructor | Puncte | |
| 1 | MERCEDES | 765 |
| 2 | Red Bull Renault | 468 |
| 3 | Ferrari | 398 |
| 4 | Force India Mercedes | 173 |
| 5 | Williams Mercedes | 138 |
| 6 | McLaren Honda | 76 |
| 7 | Toro Rosso Ferrari | 63 |
| 8 | Haas Ferrari | 29 |
| 9 | Renault | 8 |
| 10 | Sauber Ferrari | 2 |
| 11 | Manor Mercedes | 1 |



























