Baku a oferit o cursă nebună! Efectiv! A fost o cursă palpitantă, cu de toate – accidente, incidente, nervi, emoții, mașini de siguranță și… un podium destul de surprinzător.
Cel mai bine în acest adevărat „spital de nebuni” s-a descurcat Daniel Ricciardo. Austraianul de la Red Bull era pe locul 17 în turul 6, după o oprire la boxe din cauza unor resturi de la alți bolizi care încălzeau excesiv frânele. Cum și de unde resturi?!
Din contactul din virajul 2 dintre Valtteri Bottas și Kimi Raikkonen, cu o vină împărțită, dar cu o idee mai mare a pilotului Mercedes.
Ricciardo a știut să administreze perfect ceea ce a urmat și a trecut primul linia de sosire. „A fost o cursă nebună. Știam că podiumulk este posibil după restart, apoi am auzit de problemele pe care le-au avut Lewis și Seb”, a explicat Ricciardo.
Pe locul doi a terminat Bottas. Adică pilotul care a intrat la boxe la sfârșitul turului 1 (după acel contact cu Raikkonen), pierzând o grămadă de timp pe circuit și ieșind cu 1 tur în spatele celorlalți, cu un nou nas. Finlandezului i-a fost permisă depășirea coloanei în timpul mașinii de siguranță. Bottas a alergat la maximum până în ultima secundă. El l-a depășit cu 0.105 sec, pe ultimii metri pe Lance Stroll.
Canadianul de la Williams a făcut o cursă excelentă, reușind un podium nesperat, dar pe deplin meritat. Pe podium, Stroll a „servit” șampanie din gheata lui Ricciardo.
„Ce cursă! Am fost cu un tur în spate, imediat după start, apoi am trecut de tot ce mi-a ieșit în față. Asta dovedește că niciodată nu trebuie să te predai, indiferent de ce se întâmplă. Echipa s-a descurcat de minune în timpul neutralizării. Daniel a fost prea departe! Oricum, având în vedere circumstanțele se poate spune că e un rezultat bun”, a explicat Bottas.
„A fost o cursă agitată, dar am reușit să stau departe de probleme. Nu mi-a venit să cred atunci când Valtteri a trecut de mine la final. Una peste alta, era greu de crezut că la sfârșitul acestui weekend o să urc pe podium”, a declarat Stroll, primul canadian pe podium după Jacques Villeneuve la Hockenheim, în 2001.

Startul și mașinile de siguranță

Cam acesta a fost podiumul… Care a fost filmul evenimentelor?! După start, cu un Lewis Hamilton cu plecare foarte bună și o frână destul de puternică a lui Bottas în fața lui Sebastian Vettel, în virajul 1, a urmat incidentul dintre piloții finlandezi de la Mercedes și Ferrari. Puțin mai în spate, Carlos Sainz s-a învârtit după ce și-a evitat colegul, Daniil Kvyat.
Bottas a intrat și ieșit greu de la boxe. În acest timp, Max Verstappen, pe 4, după Hamilton, Vettel și Perez, s-a plâns că resturile de la alțe mașini i-au avariat răcirea. Ricciardo a oprit să schimbe, tot din cauza resturilor de pe pistă. Jolyon Palmer a bandonat, cu probleme la motorul Renault.
Kvyat a oprit pe circuit, iar comisarii au trimis mașina de siguranță abia după 4 minute de gândire, în turul 15. Între timp, Verstappen a abandonat, din cauza problemelor la motor. Cât timp SC a stat pe circuit au avut loc tradiționalele oprir la boxe, iar majoritatea piloților s-au plâns că Bernd Maylander merge prea încet.
La restart, Sergio Perez a atacat a doua poziție, ocupată de Vettel, fără reușită. Dar Felipe Massa și Esteban Ocon au trecut de Raikkonen, iar bucăți din eleronul față al bolidului Ferrari au ajuns pe pistă. Un nou SC! Turul 17! Maylander a intrat rapid, dar cursa a luat o turnură paranoică.
Colegii de la Force India, Esteban Ocon și Sergio Perez s-au lovit în virajul 2, Raikkonen suferind o pană, după ce a trecut peste resturile aruncate de mașinile roz. Și mașina de siguranță a ieșit din nou. Ocon, Perez și Raikkonen au oprit la boxe, doar Ocon întorcându-se.

Moment cheie

Și aici a venit un moment cheie al cursei – Hamilton a frânat puternic, în fața lui Vettel. Germanul a lovit, ce-i drept, ușor eleronul față al bolidului Ferrari în spatele Mercedes-ului. Reacția lui Vettel a fost uimitoare! Germanul s-a egalat cu Hamilton și a lovit roata stațnga față a Mercedes-ului cu roata dreapta față a SF70H. Pentru acest gest, Vettel a fost penalizat cu 10 secunde. Cursa a fost oprită, pentru 22 de minute, din cauza nenumăratelor resturi de pe circuit.

Restart... Ricciardo

La restart, în turul 24, Ricciardo a trecut trei piloți în virajul 1, ajungând pe locul 4. Adică în spatele lui Hamilton și Vettel și Stroll. A, în cursă au revenit și Raikkonen și Perez, ai căror bolizi au fost reparați între timp. Ambii urmau să abandoneze, spre final.
Ricciardo a trecut și de Stroll. Și atunci s-au aliniat planetele pentru australian. Tetiera lui Hamilton, unul dintre elementele de ale pilotului s-a desprins. Cel mai probabil nu a fost montată cum trebuie la întoarcerea pilotului în bolid, la finalul neutralizării. Hamilton a făcut tot ce a putut – a ținut cu mâna în lateral, pe spate… în cele din urmă a fost chemat la boxe. A ieșit pe 9, în spatele lui Sainz. Și imediat, comisarii au anunțat că Vettel e panelizat cu 10 secunde stop/go pentru „condus periculos”. Vettel a avut o reacție impertinentă: „când am condus eu periculos?!” După penalizare, Vettel a ieșit în spatele lui Bottas și Alonso, dar în fața lui Hamilton.
Și pentru că tot a venit vorba despre Alonso, putem spune că acesta a furnizat fraza zilei: „Ce păcat! Puteam câștiga cursa asta!”, a spus cu multă ironie spaniolul de la McLaren, care a terminat pe 9, aducând primele puncte ale sezonului pentru echipa din Woking.
La final am avut un Bottas trecâțnd pe ultimii metri de Stroll. Pe 4 a terminat Vettel, la 2 zecimi de Hamilton. În top 10 au mai terminat Ocon, Kevin Magnussen, Sainz, Alonso și Pascal Wehrlein. Fără puncte au rămas Marcus Ericsson (probleme cu bateria), Stoffel Vandoorne și Roman Grosjean (veșnicele probleme cu frânele).
Foto: Mark Thompson/Getty Images/Red Bull Media House, TwF!

Azerbaidjan Baku Cursă, 51 tururi Rezultate/Clasamente

Pilot Echipă Timp/Diferență
1 Daniel Ricciardo Red Bull 2.03:55.573
2 Valtteri Bottas Mercedes +3.904 sec
3 Lance Stroll Williams +4.009 sec
4 Sebastian Vettel Ferrari +5.976 sec
5 Lewis Hamilton Mercedes +6.188 sec
6 Esteban Ocon Force India +30.298 sec
7 Kevin Magnussen Haas +41.753 sec
8 Carlos Sainz Toro Rosso +49.400 sec
9 Fernando Alonso McLaren +59.551 sec
10 Pascal Wehrlein Sauber +1:29.093 min
11 Marcus Ericsson Sauber +1:31.794 min
12 Stoffel Vandoorne McLaren +1:32.160 min
13 Romain Grosjean Haas +1 tur

 

Cel mai rapid tur

Pilot Echipă Tur Timp (viteza medie)
Sebastian Vettel Ferrari 47 1:43.441 (208.919 km/h)

 

Abandonuri

Pilot Echipă Tur Motiv
Kimi Raikkonen Ferrari 46 răcire
Sergio Perez Force India 39 scaun
Felipe Massa Williams 25 amortizor
Nico Hulkenberg Renault 24 suspensie/accident
Max Verstappen Red Bull 12 motor
Daniil Kvyat Toro Rosso 9 electric
Jolyon Palmer Renault 7 motor

Clasamente

Piloți

 1 Sebastian Vettel 153
 2 Lewis Hamilton 139
 3 Valtteri Bottas 111
 4 Daniel Ricciardo  92
 5 Kimi Raikkonen  73
 6 Max Verstappen  45
 7 Sergio Perez  44
 8 Esteban Ocon  35
 9 Carlos Sainz  29
10 Felipe Massa  20
11 Nico Hulkenberg  18
12 Lance Stroll  17
13 Kevin Magnussen  11
14 Romain Grosjean  10
15 Pascal Wehrlein   5
16 Daniil Kvyat   4
17 Fernando Alonso   2
18 Jolyon Palmer   0
19 Marcus Ericsson   0
20 Stoffel Vandoorne   0
21 Antonio Giovinazzi   0
22 Jenson Button   0

Constructori

 1 Mercedes 250
 2 Ferrari 226
 3 Red Bull Renault 137
 4 Force India Mercedes  79
 5 Williams Mercedes  37
 6 Toro Rosso Renault  33
 7 Haas Ferrari  21
 8 Renault  18
 9 Sauber Ferrari   5
10 McLaren Honda   2