Zâmbetul a reapărut pe fața lui Jenson Button. După prima zi la volanul MP4-31, pe pista Catalunya, campionul mondial din 2009 a spus că lucrurile la McLaren „s-au îmbunătățit considerabil”. Englezul a făcut 84 de tururi, cu 5 mai multe decât a reușit McLaren în prima sesiune de teste (4 zile) de anul trecut.
Button a explicat că, față de anul trecut, când pe linia de start de la Catalunya nu putea să scoată totul din MP4-30, acum datele problemei s-au schimbat.
”Este diferit. Lucrurile sunt schimbate în bine. Nu știu dacă este de ajuns. Este mult prea devreme pentru asta. Dar simt că mașina poate, stinturile lungi sunt mai consistente, ceea ce mă face să fiu optimist. Avem mult de muncă, să întelegem exact cum se comportă fiecare element în parte”, a explicat Jenson.
Întrebat dacă se gândește la lupta pentru titlu, Button a zâmbit și a răspuns: „În primul rând trebuie să ai o mașină care să-ți permită acest lucru. Nu spun că nu mă gândesc la titlu. Ce să spun… senzația e acolo, e ca un drog. Împreună cu Fernando și echipa sperăm să dezvoltăm acest monopost. Învățăm împreună, unul de la altul. Și fiecare descoperă încă ceva, despre propia persoană, în fiecare zi.”





















