Robert Kubica a efectuat primul său test în bolid F1 de când cariera sa a fost întreruptă în urma accidentului din 2011, din raliul Andorei. Polonezul a făcut 115 tururi pe circuitul Ricardo Tormo de lângă Valencia, la volanul unui Lotus E20 din 2012, în culorile Renault. Șasiul respectiv a fost pilotat de Kimi Raikkonen, în victoria finlandezului din Abu Dhabi. Testul ainclus stinturi lungi, simulări de calificări și proceduri de start.
Polonezul, ajuns la 32 de ani, a recunoscut la finalul testului că trăiește sentimente mixte, dându-și seama de ce a pierdut.
„A fost un moment emoționant. Am avut perioade dificile, dar am muncit din greu. Sunt mândru de ceea ce am realizat astăzi, dar în același timp îmi pare rău – am realizat ce am pierdut. Nu știu ce îmi rezervă viitorul. M-am pregătit aproape un an pentru acest test și pot să spun că am avut un ritm bun. Nu o să uit, niciodată, că primul meu test cu bolid din F1 a fost cu Renault, în 2005”, a spus Kubica.
Directorul sportiv Renault, Alan Permane, a punctat faptul că polonezul este un pilot de calitate. „Mi-a părut bine să-l văd pe Robert din nou la lucru. Am încercat să condensăm tot ce se întâmplă într-un weekend de cursă într-o singură zi. Robert este puțin schimbat, este puțin mai moale, nu mai are acea răutate când cerea fiecrae detaliu despre setarea mașinii. Acum el a comentat, a cerut feedback… A fost ca și cum am fi dat ceasul înapoi… Nu este ușor să pilotezi o mașină din F1, după șase ani de pauză”, a explicat Permane.
Foto: Malcolm Griffiths/Renault F1 Team
























