Stoffel Vandoorne trebuie să schimbe stilul de pilotaj, învățat în formulele mai mici. Belgianul, care l-a înlocuit pe Jenson Button, a ajuns în q3 doar în Monaco, în celelalte calificări de până acum fiind calr învins de mult mai experimantatul Fernando Alonso. Deși are titluri în Fromula 4, Formula Renault 2.0 și GP2, stilul lui Vandoorne nu vine ca o mănușă în F1, unde lucrurile stau diferit.
Belgianul a fost chemat la baza din Woking, înaintea cursei din Monte Carlo, unde a discutat pe larg cu inginerii despre modurile de setări și comunicare. În Monaco, Vandoorne a reușit să se califice în q3, dar a lovit MCL32 în Swimming Pool. În cursă, belgianul a fost aproape de primul punct pentru McLaren, dar s-a oprit în glisierele de protecție, cu 5 tururi înainte de final.
„În formulele junior mașina este aceeași pentru toată lumea, așa că îți dezvolți un stil pentru conducerea acestor bolizi. În F1 este diferit – în feicare weekend ai noi elemente aerodinamice care modifică comportamentul mașinii. Trebuie să te adaptezi acestor schimbări. Stoffel învață, iar până acum a fost ajutat foarte mult de echipă”, a spus directorul Eric Boullier.
În același timp, Fernando Alonso s-a întors la muncă. Spaniolul revine la McLaren după ce a alergat la Indy 500, fiind înlocuit de Jenson Button în MP al Monaco. Alonso a condus 27 de tururi la Indianapolis cu McLaren-Honda Andretti, dar motorul a cedat cu 21 de tururi înainte de final, atunci când spaniolul era pe 7.
„Indy 500 a fost o experiență incredibilă și a fost senzațional să învâț un stil complet diferit de condus, un circuit diferit și o mașină diferită. Acum m-am întors la muncă. O să ne fie greu pe Gilles Villeneuve, o pistă cu linii drepte și unde este nevoie de putere. Nu cred că o să producem vreo senzație, sper ca măcar să reușim să ne batem pentru primul punct al sezonului”, a declarat Alonso.
Foto: McLaren Racing





















