Noul format al calificărilor este istorie. Din Bahrain se va reveni la vechiul format. Aceasta este decizia luată, în urma întâlnirii șefilor din F1 și reprezentanții FIA.
De asemenea, s-a stabilit ca interzicerea aruncării foliilor vizierelor să fie amânată pentru MP al Spaniei, în mai. Echipele au explicat că este nevoie de timp, pentru ca producătorii de căști să găsească o soluție convenabilă, din punctul de vedere al piloților, pentru dezlipirea foliilor murdare.
În același timp, FIA a fost de acord cu o relaxare a restricțiilor radio, pentru MP al Australiei. Astfel, directorul curse F1, Charlie Whiting a transmis echipelor o listă de mesaje admisibile. „Echipele pot discuta propria strategie pentru oprire la boxe a pilotului, precum și a concurenților, acest fapt fiind limitat doar pentru momentul staționării mașinii la boxe, precum și ce pneuri au fost sau vor fi folosite. Pentru evitarea oricărui dubiu, nicio mașină sau setare de unitate de putere nu pot fi incluse în dialogul despre strategie”, a explicat Whiting.




















