Lewis Hamilton a făcut un pas, decisiv, spre al treilea său titlu, cu victoria fără drept de apel din Marele Premiu al Japoniei. Englezul celor de la Mercedes l-a depășit pe Nico Rosberg în virajul 2, imediat după start, controlând apoi cursa până la final, unde a trecut linia de sosire cu 18.9 sec mai devreme decât coechipierul său. Singurul moment în care Hamilton a avut ceva dificultăți a fost în turul 31, când pilotul a spus inginerilor Mercedes că simte vibrații foarte mari.
„Am avut un start bun, mulțumesc echipei pentru efortul depus. Am egalat numărul de victorii al lui Ayrton Senna pe un circuit pe care îmi plăcea să-l privesc. Era foarte important pentru noi să revenim, Ferrari a fost foarte rapid la Singapore”, a spus Hamilton, care a obținut a 41-a bictorie în carieră (egal cu Senna, dar din 162 de starturi, cu unul mai mult decât legendarul brazilian).
Nico Rosberg a reușit să termine pe 2, după ce a ajunsese, la finalul primului tur pe 4, fiind depășit, în afara lui Hamilton, Sebastian Vettel și Valtteri Bottas. Germanul celor de la Mercedes a trecut de Bottas, înaintea ultimei șicane, iar apoi și de Vettel, la cel de-al doilea schimb de pneuri al pilotului de la Ferrari.
„Lewis a avut, trebuie să recunosc, un start mai bun. În primul viraj ne-am luptat, în virajul 2 a avut intriorul și nu am avut ce să mai fac. Îmi pare bină că am reușit să revin pe locul doi. Este important pentru echipă să ne întoarcem pe cele mai înalte poziții, după Singapore”, a declarat Rosberg.
Vettel s-a urcat pe ultima treaptă a podiumului, germanul neavând resurse pentru a obține mai mult. „Mă simt bine în Japonia, este una dintre cursele mele favorite. Îmi pare rău că nu am reușit să obțin un trofeu mai greu. Am încercat! A fost interesant să-i văd lupta celor doi piloți Mercedes în primele viraje. A fost o cursă bună, nu cred că se putea obține mai mult. Știm că mergem în direcția bună – e greu să-i batem pe Mercedes, dar suntem mult mai buni decât cei mai mulți dintre specialiști se așteptau”, a explicat Vettel.
Pe 4 și 5 au terminat Kimi Raikkonen și Valtteri Bottas. Cei doi au fost urmați de Nico Hulkenberg. Germanul de la Force India a pornit de pe 13, din cauza penalizării de 3 locuri după incidentul cu Felipe Massa din Singapore. Hulkenberg a câștigat poziții la start, unde a avut loc un acroșaj între Daniel Ricciardo (pană pneu stânga spate) și Massa (eleron față rupt), iar apoi a depășit cei doi piloți Lotus la opririle la standuri.
Romain Grosjean și Pastor Maldonado au terminat în spatele lui Hulkenberg și în fața colegilor de la Toro Rosso – Max Verstappen și Carlos Sainz. Verstappen a surprins plăcut. El a plecat în cursă de pe 17, primind o penalizare de 3 poziții în grilă pentru oprirea în poziție periculoasă a bolidului la finalul primei sesiuni a calificărilor. Sainz a lovit, la boxe instrumentul de ridicare a părții anterioare a mașinii, avariind eleronul față, care a trebuit să fie schimbat. Spaniolul a fost depășit de Verstappen în ultima șicană.
Primul pilot, rămas fără puncte la Suzuka, a fost Fernando Alonso. Spaniolul nu i-a menajat deloc pe cei de la McLaren Honda, comunicând faptul că merge cu un bolid cu motor de GP2, că este foarte deranjat că este depășit de un Sauber și scoțnd sunete de dezgust total. Colegul său, Jenson Button, a terminat pe 16 (fiind, la start, singurul pilot pe pneuri hard), spunând la final că situația la McLaren poate fi comparată cu lupta unui samurai fără sabie. Șeful McLaren, Ron Dennis, a afirmat, în sfârșit, că în 2016 își dorește ca cei doi piloți să fie Alonso și Button.
Sergio Perez a învins în lupta cu Daniil Kvyat și Marcus Ericsson, terminând pe 12. Rusul celor de la Red Bull a avut probleme cu frânele și cu recuperarea energiei. După problemele din debutul cursei, Ricciardo s-a mulțumit cu locul 15, iar Massa – cu locul 17.
Alexander Rossi a terminat la Suzuka înaintea lui Will Stevens, după ce acesta din urmă s-a învârtit în 130R.
Felipe Nasr a fost singurul pilot care și-a parcat bolidul mai devreme. Cu doar 3 tururi înainte de final, brazilianul a fost chemat la boxe de Sauber.

Marele Premiu al Japoniei – Suzuka – Rezultate

Pilot Echipă Timp/Diferență
1 Lewis Hamilton Mercedes 1.28:06.508
2 Nico Rosberg Mercedes +18.964 sec
3 Sebastian Vettel Ferrari +20.850
4 Kimi Raikkonen Ferrari +33.768
5 Valtteri Bottas Williams Mercedes +36.746
6 Nico Hulkenberg Force India Mercedes +55.559
7 Romain Grosjean Lotus Mercedes +1:12.298 min
8 Pastor Maldonado Lotus Mercedes +1:13.575
9 Max Verstappen Toro Rosso Renault +1:35.315
10 Carlos Sainz Toro Rosso Renault +1 tur
11 Fernando Alonso McLaren Honda +1 tur
12 Sergio Perez Force India Mercedes +1 tur
13 Daniil Kvyat Red Bull Renault +1 tur
14 Marcus Ericsson Sauber Ferrari +1 tur
15 Daniel Ricciardo Red Bull Renault +1 tur
16 Jenson Button McLaren Honda +1 tur
17 Felipe Massa Williams Mercedes +2 tururi
18 Alexander Rossi Manor Ferrari +2 tururi
19 Will Stevens Manor Ferrari +3 tururi
20 Felipe Nasr Sauber Ferrari +4 tururi

 

Cel mai rapid tur        Lewis Hamilton          Mercedes        1:36.145 min (tur 33)

Clasamente

Piloți

Pilot Puncte
1 Lewis Hamilton 277
2 Nico Rosberg 229
3 Sebastian Vettel 218
4 Kimi Raikkonen 119
5 Valtteri Bottas 111
6 Felipe Massa 97
7 Daniel Ricciardo 73
8 Daniil Kvyat 66
9 Romain Grosjean 44
10 Sergio Perez 39
11 Nico Hulkenberg 38
12 Max Verstappen 32
13 Felipe Nasr 17
14 Pastor Maldonado 16
15 Carlos Sainz 12
16 Fernando Alonso 11
17 Marcus Ericsson 9
18 Jenson Button 6
19 Roberto Merhi 0
20 Will Stevens 0
21 Alexander Rossi 0

Constructori

Constructor Puncte
1 Mercedes 506
2 Ferrari 337
3 Williams Mercedes 208
4 Red Bull Renault 139
5 Force India Mercedes 77
6 Lotus Mercedes 60
7 Toro Rosso Renault 44
8 Sauber Ferrari 26
9 McLaren Honda 17
10 Manor Ferrari 0