Nico Rosberg pleacă din pole în Marele Premiu al Japoniei. Este prima dată, după Marele Premiu al Spaniei, din mai, când Rosberg pleacă de pe prima poziție la start.
Calificările pe Suzuka s-au încheiat cu 36 de secunde mai devreme, cu un accident al lui Daniil Kvyat. Pilotul celor de la Red Bull a atins iarba cu roțile din stânga ale monopostului după Degner, a pierdut controlul mașinii și s-a lovit violent în bariera de protecție din pneuri, după un salt în aer. Kvyat nu a pățit nimic, dar mecanicii Red Bull vor avea mult de muncit la bolidul avariat. Sesiunea a fost întreruptă, apoi lundu-se decizia să nu mai fie reînoită.
În primele ieșiri din a treia sesiune a calificărilor Rosberg reușise un timp cu 0.076 mai bun față de Lewis Hamilton. Campionul mondial a greșit în Hairpin, unde a intrat mai tare decât era necesar, pierzând timp important.
Interesant este faptul că în momentul accidentului lui Kvyat, Rosberg îmbunătățea timpul său, pe primul sector, cu 0.007 sec.
A doua linie a grilei de start este formată din Valtteri Bottas și Sebastian Vettel, urmați de colegii lor de la Williams și Ferrari, Felipe Massa, respectiv Kimi Raikkonen. Diferența dintre ultimii doi este de doar 0.010 sec.
Pe a patra linie se află Daniel Ricciardo și Romain Grosjean. În Top 10 au mai intrat Sergio Perez și Kvyat, fără timpi în S3.
În a doua sesiune au terminat calificările Nico Hulkenberg, Carlos Sainz, Pastor Maldonado, Fernando Alonso și Max Verstappen. Hulkenberg va pleca de pe 14, din cauza penalizării primite pentru incidentul cu Felipe Massa pe Marina Bay.
Max Verstappen nu a participat la S2. Pilotul Toro Rosso a oprit la finalul S1 cu o problemă la motorul Renault. Întâmplarea a făcut să risipească șansele lui Jenson Button de a accede în S2. Campionul mondial din 2009 a fost extrem de nervos, arătând cu degetul spre propria echipă. „Nu mi-au spus ce setări la motor să folosesc”, a spus Button la final.
Piloții Sauber au avut o zi dificilă. Marcus Ericsson s-a învârtit la Spoon, oprind foarte aproape de barierele de protecție. Feliep Nasr a abandonat turul său rapid, din cauza incidentului cu Verstappen.
De pe ultimele locuri în Japonia vor pleca piloții Manor, Will Stevens și Alexander Rossi.

Marele Premiu al Japoniei – Suzuka – Calificări - Rezultate

Pilot Echipă S1 S2 S3 Tururi
1 Nico Rosberg Mercedes 1:33.015 1:32.632 1:32.584 16
2 Lewis Hamilton Mercedes 1:32.844 1:32.789 1:32.660 15
3 Valtteri Bottas Williams Mercedes 1:34.326 1:33.416 1:33.024 11
4 Sebastian Vettel Ferrari 1:34.431 1:33.844 1:33.245 11
5 Felipe Massa Williams Mercedes 1:34.744 1:33.377 1:33.337 12
6 Kimi Raikkonen Ferrari 1:34.171 1:33.361 1:33.347 10
7 Daniel Ricciardo Red Bull Renault 1:34.399 1:34.153 1:33.497 17
8 Romain Grosjean Lotus Mercedes 1:34.398 1:34.278 1:33.967 19
9 Sergio Perez Force India Mercedes 1:35.001 1:34.174 16
10 Daniil Kvyat Red Bull Renault 1:34.646 1:34.201 15
11 Carlos Sainz Toro Rosso Renault 1:34.873 1:34.453 15
12 Pastor Maldonado Lotus Mercedes 1:34.796 1:34.497 13
13 Fernando Alonso McLaren Honda 1:35.467 1:34.785 8
14 Nico Hulkenberg* Force India Mercedes 1:35.328 1:34.390 13
15 Max Verstappen Toro Rosso Renault 1:34.522 7
16 Jenson Button McLaren Honda 1:35.664 6
17 Marcus Ericsson Sauber Ferrari 1:35.673 5
18 Felipe Nasr Sauber Ferrari 1:35.760 6
19 Will Stevens Manor Ferrari 1:38.783 5
20 Alexander Rossi Manor Ferrari 1:47.114 5

* Penalizare 3 poziții pentru accidentul cu Felipe Massa din Marele Premiu al statului Singapore

Foto: Mercedes AMG Petronas